Se pregătesc noi reguli pentru comercianţii din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legislaţia privind activităţile de comerţ pe teritoriul României va fi actualizată, a informat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, precizând că a avut loc deja o primă întâlnire cu jucătorii din piaţă.

La prima sesiune a grupului de lucru au participat  reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu, specialişti din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Economiei, Consiliului Concurenţei şi ai Agenţiei Naţionale a Administraţiei Fiscale de afaceri, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale reprezentative (PROAGRO, ROMALIMENTA, AmCham, RUCODEM, ACDBR, Berarii României, CCIFER) şi ai mediului de afaceri (Carrefour Romania, Cora, eMAG, Decathlon România, DLA Piper). Reuniunea a fost condusă de ministrul Ştefan-Radu Oprea.

Participanţii au pornit de la premisa că dezvoltarea comerţului, în special al celui online, a căpătat o foarte mare amploare şi este că necesar ca legislaţia actuală să fie corelată cu dinamizarea şi globalizarea acestuia, astfel încât să fie eliminate anomaliile, birocraţia excesivă şi ambiguităţile legislative, care îngreunează activitatea comercianţilor, păstrând un grad ridicat de protecţie şi informare pentru consumatorul final.

Discuţiile au vizat existenţa mai  multor prevederi ale unor acte normative naţionale care cuprind o dublă definire a unor termeni, sau definire incompletă, reglementări contradictorii sau care nu mai corespund activităţii actuale de comerţ. În prezent, nu există norme clare adaptate realităţilor existente pe piaţa românească şi dispoziţiilor comunitare, ca, de exemplu, prevederi adaptate comerţului on-line, prevederi referitoare la vânzările de tip outlet, promoţionale, de soldare sau lichidare de produse, la stocarea permanentă a informaţiei şi în cazul platformelor de tip marketplace.

 „Obiectivul principal al acestui grup de lucru porneşte de la necesitatea de a moderniza cadrul general de business, prin asigurarea unor reglementări adaptate la nevoile operatorilor economici. Vrem să găsim soluţii viabile pentru a elimina problemele comercianţilor”, a declarat Ştefan-Radu Oprea.

Grupul urmează a se reuni periodic, cu implicarea reprezentanţilor şi ai altor autorităţi, urmând ca fiecare problematică identificată să fie abordată distinct. Următoarea întâlnire va avea loc pe 21 august 2018, la sediul MMACA.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată