Se anunţă un record de zboruri externe pentru vacanţa de 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După dublarea numărului de zboruri cu ocazia Sărbătorilor Pascale, operatorii din domeniu estimează un  record şi pentru ziua de 1 Mai, un nou prilej pentru a pleca într-o scurtă călătorie cu avionul. Românii aşteaptă o mini-vacanţă de 4 zile, după ce guvernul a anunţat că ziua de luni, 30 aprilie, este liberă. Iar, la finalul lunii mai, urmează un alt weekend extins, de Rusalii.

„Urmărind cu atenţie modul în care obiceiurile şi comportamentele românilor evoluează de la an la an, observăm că o mare parte dintre aceştia aleg din ce în ce mai mult alte destinaţii europene. Spre exemplu, anul trecut România a înregistrat un număr de 715 plecări în perioada minivacanţei de 1Mai. Anul acesta, cu siguranţă trendul va fi unul ascendent”, declară Anikó Bolyó, General Manager Flight Refund.

Potrivit datelor Flight Refund, anul trecut în România s-au înregistrat un total de 3.163 de zboruri în perioada Paştelui, iar anul acesta numărul zborurilor s-a dublat, la 6.277 de zboruri.

Românii nu sunt singurii din regiune care preferă să-şi petreacă sărbătorile pascale pe meleaguri străine. În 2018, Polonia a înregistrat 7.656 de zboruri, cu peste două ori mai mult faţă de anul anterior. Această tendinţă este urmată şi de ungurii, care au înscris 4.692 de curse, dublu faţă de 2017.  

Însă, în ciuda creşterii traficului pe aeroporturile din regiune, zborurile întârziate sau anulate continuă să fie o problema de actualitate, mai ales în preajma sărbătorilor, potrivit Flight Refund. Din totalul zborurilor înregistrate în perioada Paştelui, în România aproximativ 70 dintre acestea au fost anulate sau întârziate. Nici polonezii şi ungurii nu stau mai bine la acest capitol, aceştia înregistrând un total de 88, respectiv 71 zboruri cu probleme.

Din păcate, cea mai mare parte a călătorilor din Europa Centrală şi de Est nu ştiu că sunt îndreptăţiţi, potrivit Regulamentului European 216/2004, să primească din partea companiei aeriene o compensaţie pentru zborurile efectuate în ultimii 3 ani, spun reprezentanţii firmei Flight Refund, specializată în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur