Scumpiri continue. Rata inflaţiei a urcat în decembrie la 3,3%, cel mai mare nivel din august 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în decembrie la 3,32%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata inflaţiei n-a mai fost la un nivel atât de ridicat din august 2013, când a fost 3,67%.

Majorarea din decembrie a fost înregistrată după ce în luna noiembrie rata anuală a inflaţiei a fost de 3,23%, în creştere faţă de octombrie, când a fost de 2,63%, şi faţă de septembrie, când a fost 1,77%.

Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în decembrie, în medie, cu 0,32%, comparativ cu luna noiembrie.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,44%, în medie, faţă de luna noiembrie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 0,28%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,21%.

Comparativ cu decembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în decembrie 2017 cu 4,07%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,11%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,22%.

Faţă de luna decembrie 2016, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în decembrie 2017, la ouă (43,2%), transportul aerian (23,3%), unt (22,77%), energie electrică (12,2%) şi fructe proaspete (11,06%).

Preţul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte preţuri, a crescut, în ultimul an, cu 5,85%.

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative. 

În ultima prognoză, publicată în noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) a estimat că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 2,7% la finalul anului trecut, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

Totodată, BNR a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare