Schimbare de structură la Bursa de Valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AsociaţIa Brokerilor a elaborat un nou Cod al Bursei de Valori Bucureşti, introducând criterii şi reguli diferite faţă de cele actuale pentru cotarea, tranzacţionarea şi menţinerea pe piaţa

AsociaţIa Brokerilor a elaborat un nou Cod al Bursei de Valori Bucureşti, introducând criterii şi reguli diferite faţă de cele actuale pentru cotarea, tranzacţionarea şi menţinerea pe piaţa bursieră a emitenţilor. Documentul a fost aprobat, zilele trecute, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Între celelalte noutăţi se numără diminuarea mărimii blocului standard de tranzacţionare de la 500 la 100 de instrumente financiare şi introducerea transferurilor cu unităţi de fond emise de fondurile închise de investiţii.

Categoria a III-a, rezervată noilor tehnologii
Piaţa reglementată la vedere administrată de BVB va cuprinde trei sectoare, respectiv titlurile de capital, titlurile de credit şi organismele de plasament colectiv (OPC). Sectorul titlurilor de capital cuprinde categoriile 1, 2 şi 3 pentru acţiuni. La Categoria 3 - acţiuni - vor fi admise atât valorile mobiliare ale societăţilor dinamice, inovatoare şi cu potenţial de creştere din domenii în plină dezvoltare, cât şi titluri ale emitenţilor profilaţi pe noile tehnologii. Aceştia activează în sectoare cum ar fi medicina, biotehnologia, agrotehnologia, telecomunicaţiile şi informatica, se arată în proiectul Codului Bursei. Admiterea la această categorie este condiţionată de un nivel al capitalurilor proprii din ultimul exerciţiu financiar de cel puţin echivalentul în lei a un milion de euro.

Cazier bursier pentru emitenţii indisciplinaţi
Noul Cod al Bursei introduce şi certificatul de cazier bursier, document în care se vor înscrie date privind sancţiunile bursiere dispuse prin decizii ale directorului general al BVB. Cazierul va putea fi solicitat de orice persoană fizică sau juridică interesată.

Modificări în regulile jocului (extras din Codul Bursei)
Ă SSIF-urile trebuie să încheie contracte cu Depozitarul Central şi să facă dovada că sunt membre ale Fondului de Compensare a Investitorilor;
Ă Se introduce cazierul bursier;
Ă În locul capitalului social, criteriul de admitere la Cota Bursei va fi capitalul propriu. Acesta va trebui să fie de minimum 8 milioane de euro pentru Categoria I, 2 milioane de euro pentru Categoria a II-a, respectiv de 1 milion euro pentru Categoria III;
Ă Delistarea se poate realiza dacă acţionarul majoritar a organizat o ofertă publică de preluare şi a obţinut astfel cel puţin 95% din drepturile de vot;
Ă Emitenţii care nu au răspuns cerinţelor de informare continuă vor fi trecuţi pe o "Listă de monitorizare". Dacă un emitent rămâne pe această listă mai mult de 6 luni, Bursa va iniţia procedurile de retragere de la tranzacţionare;
Ă Emitenţilor li se impun condiţii de lichiditate pentru menţinerea în cadrul Categoriilor BVB: minimum 5 tranzacţii/zi, cu o valoare totală de cel puţin 25.000 RON/zi la Categoria I, respectiv 2 tranzacţii/zi totalizând 2.000 RON/zi la Categoria II;
Ă Valoarea minimă a unei tranzacţii pe segmentul Deal va fi de 700 RON (acum e de 200 RON);
Ă Blocul-standard de tranzacţionare va fi de 100 de titluri (de la 500 în prezent).

"Până în octombrie, vom avea un Regulament, în care se va explica limpede ce înseamnă abuzul de piaţă sau manipularea pieţei"
Dan Paul
preşedintele Asociaţiei Brokerilor

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €