Scăderea inflaţiei ne-a întărit puterea de cumpărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterile salariilor nete acoperă media anuală a scumpirilor în tot mai multe domenii de activitate. Dacă în primăvară aveam un minus de peste 9% la salariul mediu faţă de inflaţie, acum avem un plus de aproape 3% în favoarea veniturilor.

Salariul mediu net pe economie a fost de 1.471 de lei în iulie 2011, în scădere cu 0,1% (un leu) faţă de cel din luna anterioară şi în creştere cu 8,5% (116 lei) faţă de cel din iulie 2010, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Tot în iulie, media scumpirilor - inflaţia - a scăzut cu 1,95% faţă de iunie şi a crescut cu 5,6% în raport cu aceeaşi lună din 2010.

Cu alte cuvinte, dinamica salariilor a depăşit-o pe cea a scumpirilor, astfel că puterea de cumpărare a românilor a crescut, spre deosebire de situaţia întâlnită în primele luni ale acestui an. În primăvară, rata inflaţiei depăşea 8%, iar salariul mediu era în scădere. Din 27 de domenii importante ale economiei, doar în 7 sectoare crescuse salariul real. Acum, creşterea este consemnată în 19 domenii, pentru că inflaţia a scăzut la 5,6%.

Click pentru a mări şi a vedea evoluţia salariului real în ultimul an

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”