Sărind peste limite

Ce poate să învețe un om de afaceri din povestea celei mai mari recordmene a României.

Mai întâi a fost frânghia din curtea casei familiei Balaș, din Timișoara, cea pe care mama Iolandei atârna rufele la uscat. După o perioadă în care-și potolea alergând neastâmpărul care o caracteriza încă din primii ani de viață, Iolanda Balaș a descoperit frânghia din curte și bucuria de a sări peste ea. Asta a fost prima limită pe care s-a încăpățânat să o sară, cu toate protestele și pedepsele mamei. Mai târziu, limitele Iolandei Balaș au fost numere - numărul centimetrilor peste care reușea să sară la fiecare competiţie la care participa. Între 1957 și 1967, Iolanda Balaș a învins în 140 de întreceri sportive consecutive şi a depășit recordul mondial de 14 ori.

Aflaţi mai multe despre Andreea Răducanu într-un interviu exclusiv.

Vorbind despre excelenţă, Aristotel spunea că oamenii reprezintă ceea ce fac în mod repetat. Ceea ce înseamnă că, la o adică, nici excelența nu e altceva decât un obicei. Povestea Iolandei Balaș, sportiva care a doborât recordul mondial de 14 ori - de multe ori concurând împotriva ei înseși – ascunde câteva lecții despre felul în care obiceiul de a lupta permanent împotriva limitelor tale te poate transforma.

Citiţi un material exclusiv cu băieţii din naţionala de polo pe apă!

Prima lecție: Limitele sunt făcute ca să fie depășite

„Pot mai mult!“, i-a șoptit, nemulțumită, Iolanda Balaș antrenorului său, Hansi Söter, după ce tocmai stabilise primul său record mondial, pe 14 iulie 1956 la București, atunci când, cu o săritură de 1,75 m, o lăsa în istorie pe englezoaica Thelma Hopkins, deținătoarea recordului anterior, aducând României primul dintre cele 14 recorduri mondiale pe care avea să le înscrie în întreaga sa carieră.

Citiţi un material exclusiv cu Ivan Patzaichin!

Nemulțumirea asta era o prietenă mai veche de-a Iolandei. În 1951, când încă nu împlinise 15 ani, aceasta a devenit recordmenă națională cu o săritură de 1,51 m și cea mai tânără maestră a sportului din România. Totuși, în contrast cu uimirea și bucuria tuturor profesorilor și susținătorilor ei, Iolanda n-a fost mulțumită nici atunci. În momentul în care mama sa i-a amintit o vorbă înțeleaptă din bătrâni – „Nemulțumitului i se ia darul!“ –, Iolanda n-a putut să-și reprime o revoltă interioară. „De ce, mamă?”, a spus ea atunci. „Aici n-a fost niciun dar, nu mi l-a oferit nimeni. A fost munca mea, renunțările mele! Știi prea bine...”

Citiţi continuarea poveştii Iolandei Balaş pe forbes.ro!