Salvarea Fortus costă 250 de joburi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AVAS crede că societatea se poate relansa cu un plan realist de restructurare, care, însă, va lăsa fără slujbă circa 250 de angajaţi. Creditorii ar putea aproba, până la finele lunii martie, planul de reorganizare propus de societate.

„Planul trebuie să-i convingă pe creditori şi pe judecătorul sindic că societatea nu trebuie să fie lichidată, că poate continua activitatea şi poate deveni bancabilă“, a declarat, pentru „Adevărul”, Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), unul din principalii creditori ai societăţii.

Măsuri de austeritate

Potrivit acestuia, doar fluxul principal al societăţii trebuie păstrat. Astfel, schema de restructurare trebuie să conţină nucleele viabile, un plan de eşalonare a datoriilor totale de peste 250 de milioane de lei, precum şi dimensiunea structurii personalului.

„În niciun caz nu poate fi păstrat întregul personal”, susţine Ursache. Astfel, AVAS estimează că activitatea poate continua cu circa 1.300 de angajaţi, din cei aproximativ 1.580, cât are societatea în prezent. De asemenea, trebuie stabilit nivelul salariilor şi un program de austeritate pentru societate.

Combinatul ieşean a fost privatizat în 2003, când Metalexportimport, specializată în comerţul cu produse metalurgice, a preluat pachetul majoritar de acţiuni, cu angajamentul statului de a şterge datoriile istorice.

Redresarea combinatului a început, însă, abia în 2007. Între timp, Agenţia de Administrare Fiscală (ANAF) Iaşi nu a acceptat şetergerea datoriilor şi a angajat un lichidator, care a cerut vânzarea tuturor activelor, pentru recuperarea creanţei.

Lichidarea ar fi „o soluţie păguboasă“


„Insolvenţa sau lichidarea voluntară, deşi sunt operaţiuni legale, sunt păguboase din punct de vedere economic, pentru că piaţa nu e interesată, în contextul crizei, de cumpărarea de active. De asemenea, nici rezilierea contractului de privatizare nu e benefică, pentru că revenirea unei societăţi în administrarea AVAS este costisitoare”, mai susţine Ursache.

La rândul său, liderul sindical din cadrul cobinatului, Dumitru Mihailiuc, ne-a declarat că o variantă a planului de restructurare a fost deja depusă la judecătorul sindic, dar aceasta trebuie aprobată de Adunarea Creditorilor.

„Restructurarea trebuie realizată cât mai curând. Dacă nu se rezolvă aceste probleme, relansarea ar putea începe abia în toamnă“, spune Mihailiuc. Acesta a confirmat faptul că planul prevede disponibilizarea a circa 250 de salariaţi.

Liderul sindical susţine că Fortus are o piaţă solidă de desfacere, iar în prezent se autofinanţează din avansurile la comenzi. „Avem o piaţă diversificată pentru piesele de gabarit mare. Clienţii noştri sunt din diferite domenii, precum fabricarea cimentului, industria navală sau energia regenerabilă”, a conchis Mihailiuc.

Peste 100 de creditori

Tabelul preliminar al creditorilor Fortus, contestat de o parte din aceştia, cuprinde 108 societăţi private şi autorităţi de stat, cele mai mari datorii fiind către ANAF Iaşi, de 153 de milioane de lei. AVAS are de recuperat 18,6 milioane de lei, iar E.ON Gaz România şi E.ON Moldova Furnizare, câte 5 milioane de lei.

„Planul de restructurare de la Fortus trebuie să îi convingă pe creditori că societatea poate deveni bancabilă“.



Mircea Ursache, preşedinte AVAS

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii