Salariile medii au crescut de peste 9.000 de ori de la Revoluţie. Urmează o nouă denominare?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Naţional de Statistică a adus vineri la cunoştinţa consiliilor judeţene şi locale, primăriilor, societăţilor comerciale şi unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor coeficientul de creştere a câştigurilor salariale din 1990 până în luna martie.

„Institutul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţa consiliilor judeţene şi locale, primăriilor, societăţilor comerciale şi unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor că, în conformitate cu prevederile Legii 112/1995, coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie în luna martie 2018 faţă de ianuarie 1990 a fost de 9159,89 iar faţă de luna februarie 1992 a fost de 2126,29”, se arată în comunicatul instituţiei.

Coeficientul de creştere este necesar, potrivit Legii 112/1995 - Legea caselor naţionalizate, calculului valorii despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienţi care „nu pot fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie”.

Potrivit informării INS din noiembrie 2017,coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie în luna septembrie  2017 faţă de ianuarie 1990 a fost de 8048,78  iar faţă de luna februarie 1992 a fost de 1868,37.

Amintim că, începând cu 1990, salariile au crescut într-un ritm galopant, ajungând să fie de ordinul milioanelor de lei în 2004, de la câteva mii de lei în 1990.

În vara anului 2004 a fost emisă Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu aplicabilitate de la 1 iulie 2005, când 10.000 de lei vechi (simbol bancar ROL) au devenit 1 leu nou (simbol bancar RON).

Denominarea este procedeul prin care se reduce valoarea nominală a unor însemne monetare. Procedeul este numit popular şi „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită inflaţiei.

Leul românesc a trecut prin mai multe etape de stabilizare (o aşa-numită „reformă monetară”) imediat după cel de-al doilea război mondial în 1947 şi 1952 care au sărăcit populaţia şi au creat un lanţ de sinucigaşi datorită desfăşurării acestui proces peste noapte, fără măsuri elementare de protejare a valorii relative.

Mai multe pentru tine:
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Un deputat USR susţine că numele său ar fi pe listele de susţinători ai Dianei Şoşoacă. „Semnătura mea, falsificată”
Prințul Paul al României, prins în Malta. El a fost găsit într-un resort
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”