Rusia şi Organizaţia Mondială a Comerţului
0Pentru a funcţiona, economia are nevoie de o piaţă liberă. Vladimir Putin are alte idei.
Au trecut deja 16 ani de când Rusia şi-a depus cererea de a deveni membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), însă se pare că momentul accederii nu pare a veni foarte repede. Decizia Rusiei de a renunţa la a mai candida singură şi de a se integra în schimb în cadrul unei uniuni vamale formate cu Belarus şi Kazahstan ar putea adăuga şi mai mulţi ani la negocierile cu OMC. Această decizie este un alt semn al faptului că Vladimir Putin încearcă în primul rând să-şi pună în practică ideea de a influenţa din punct de vedere politic statele din vecinătatea apropiată, indiferent de consecinţele economice.
Domnul Putin a încercat să pună un furnir economic asupra jocului său cu Organizaţia Mondială a Comerţului. „Sunt sigur că accederea iminentă a Rusiei la OMC va promova stabilitatea în comerţul global, dar şi în sistemul economic“, spunea premierul Rusiei la începutul lunii iunie. Însă, schimbând solicitarea acum, într-un moment în care negocierile păreau aproape de a fi încheiate, Putin arată că ambiţiile sale geostrategice în spaţiul postsovietic sunt mai importante.
Din această perspectivă, mişcarea pe care a făcut-o premierul rus ne arată două lucruri. În primul rând, Putin demonstrează Organizaţiei Mondiale a Comerţului – şi prin extensie şi Occidentului – că poate aduce Kazahstanul şi Belarusul sub umbrela Rusiei. Acesta este un alt pas într-un proces ce a început cu o uniune politică şi monetară între Rusia şi Belarus, la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anului 2000, şi care a continuat cu accederea Rusiei la Organizaţia pentru Cooperare Central - Asiatică, ce se numeşte acum Comunitatea Economică Eurasiatică.
În al doilea rând, o nouă uniune vamală ar creşte şi mai mult dominaţia Rusiei în regiune. Este o opţiune mai puţin violentă decât atacarea Georgiei, anul trecut, şi mai puţin criticabilă decât decizia de a opri aprovizionarea cu gaz a Europei, în mijlocul iernii. Conceptul însă este acelaşi.
Din nefericire, costul economic al jocului pe care îl face Putin va fi plătit de poporul rus. Domnul Putin nu este însă deranjat de aceste lucruri. Pe de altă parte, jocul cu Organizaţia Mondială a Comerţului va permite Rusiei să menţină măsurile sale protecţioniste, păstrând însă iluzia că va dori să adere într-o zi. OMC nu poate refuza Rusiei dreptul de a adera, însă îi poate respinge cererea neobişnuită de a adera ca parte a unui grup.
„THE Wall Street Journal Europe“18 iunie 2009