Rus: Autostrada Comarnic-Braşov o vom începe în acest an, suntem în negocieri strategice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a dat asigurări că lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe în acest an, autorităţile purtând „negocieri strategice“ cu instituţii financiare internaţionale şi cu tehnicieni pentru găsirea unei variante, respectiv construirea acesteia cu fonduri europene sau în concesiune.

Întrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, care ar fi proiectele prioritare de infrastructură rutieră, Ioan Rus a spus că printre acestea se numără autostrăzile Piteşti - Sibiu, Iaşi - Târgu Mureş, dar şi Comarnic - Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Avem câteva obiective, cum ar fi Piteşti - Sibiu, Comarnic - Braşov, Iaşi - Târgu Mureş, dar şi lucruri noi, Bacău - Braşov, Piteşti - Craiova, apoi continuarea a tot ce înseamnă Culoarul IV Pan European, vorbim de continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania. Autostrada Comarnic - Braşov o vom începe în acest an, suntem în negocieri cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu bugetul statului, cu tehnicieni care au diverse variante de soluţionare. Ce pot să spun este că în acest an această autostradă va începe. Suntem în negocieri strategice, adică o facem din fonduri europene sau ca şi concesiune“, a spus Rus.

În ceea ce priveşte autostrada Sibiu - Piteşti, ministrul Transporturilor a spus că acest proiect are o problemă legată de contestaţiile depuse.

„A câştigat cineva licitaţia pentru studiul de fezabilitate, s-a contestat, acum se analizează contestaţia. Ne ucide birocraţia asta cu contestaţiile. Avem un alt exemplu, centura Bacăului s-a câştigat acum doi ani şi a câştigat-o cineva. Altcineva a contestat şi doi ani ne-a ţinut în justiţie, iar la final justiţia a dat câştig de cauză celui care a câştigat licitaţia. S-au pierdut doi ani, dar şi bani. Ne încurcă şi legislaţia privind achiziţiile publice“, a afirmat Rus.

Ioan Rus a vizitat, miercuri, lotul 4 al şantierului autostrăzii Turda - Sebeş, împreună cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu.

La începutul anului 2014, CNADNR a încheiat un memorandum cu consorţiul format din Vinci-Strabag-Aktor prin care se prevede concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov. Lungimea autostrăzii este de 53,22 kilometri.

Durata contractului de concesiune este de 30 de ani, din care patru ani construcţie şi 26 de ani operare şi întreţinere, iar valoarea estimată pentru lucrările de proiectare şi construcţie este de 1,828 miliarde euro (fără TVA).

Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic - Braşov a fost amânat de mai multe ori. Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa) - Aktor (Grecia), a renunţat la contract.

Autostrada este împărţită în cinci secţiuni: Comarnic Sud - Comarnic Nord (3,4 km), Comarnic Nord - nod rutier Buşteni (16,3 km), nodul rutier Buşteni până la nodul rutier Predeal (12,8 km), nodul rutier Predeal până la nodul rutier Râşnov (15,2 km) şi nodul rutier Râşnov până la Cristian (5,4 km).

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă