României i-au emigrat „creierele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din trei români emigraţi are studii superioare, arată un studiu al Băncii Mondiale, iar şansele ca cei plecaţi să se mai întoarcă sunt slabe, ei nefiind motivaţi de salariile mai mari, spun specialiştii.

Peste 3,6 milioane de români trăiau în altă ţară, în anul 2017, circa 18,2% din populaţia României, arată o statistică realizată de Banca Mondială. O treime dintre aceştia sunt lucrători cu specializări universitare, ceea ce a făcut ca ţara noastră să se confrunte cu un deficit uriaş de forţă de muncă calificată.

„Migraţia persoanelor cu înaltă calificare din Europa şi Asia Centrală a crescut accelerat în ultimele decenii. În Europa de Est şi în Balcani, o schimbare de regim şi aderarea multor ţări la Uniunea Europeană a deschis pentru mulţi profesionişti tineri porţile Europei de Vest. Drept rezultat, emigrarea din România a crescut cu 287% între anii 1990 şi 2017“, arată raportul Băncii Mondiale. Specialiştii susţin însă că o creştere aşa de abruptă este normală, ţinând cont că pe timpul comunismului emigrarea era aproape imposibilă.

Ne-au plecat „creierele“

În schimb, îngrijorătoare este emigrarea „creierelor“ ţării: din ţara noastră au plecat aproape 40% dintre lucrătorii cu studii superioare. Drept urmare, lucrătorii specializări universitare din România au înregistrat cea mai mare rată de emigrare dintre ţările analizate de Banca Mondială, ei reprezentând 27% din românii care trăiau în străinătate în 2017.

Din România pleacă în special muncitori din domeniul sănătăţii, în ciuda unei rate mari de locuri de muncă disponibile în sector, în ţara de baştină. Salarii mai mari în ţări cu venituri ridicate, condiţii mai bune de lucru şi dezvoltarea personală sunt printre principalele motive pentru care emigrează specialiştii din sănătate, subliniază raportul.

Sociologul Gelu Duminică este de părere că migraţia este întotdeauna consumată de două mari categorii: cei foarte bine educaţi, care fac meserii foarte bune, care cu aptitudinile lor pot câştiga mai bine în străinătate, şi păturile sărace, care din nou cu aptitudinile lor pot câştiga mai bine în străinătate. „Şi medicul şi cerşetorul pleacă din acelaşi motiv: pentru simplul motiv că meseria lui, respectiv medicina şi cerşitul, produce mai mulţi bani în străinătate“, susţine el.

Nici nu se mai întorc

În ultima perioadă, şi mai ales din 2009 încoace, avem foarte multe persoane care nu pleacă numai pentru venituri mai mari, ci emigrează pentru o calitate a vieţii mai bună, atrage atenţia Gelu Duminică.

Potrivit lui, calitatea vieţii înseamnă mult mai mult decât venit; înseamnă infrastructură, respect din partea politicianului, sistem de educaţie, sistem de sănătate. „Oamenii sunt conştienţi că venitul sau meseria lor ar trebui să aducă cu sine şi accesul la un sistem de calitate mult mai bun decât sistemul românesc. Şi atunci aleg să plece. Unii pleacă pentru copii, alţii pleacă pentru ei înşişi, dar mulţi pleacă din dorinţa de a oferi un viitor cu dezvoltare sustenabilă copiilor lor”, susţine sociologul.

Este puţin probabil ca românii emigraţi să se mai întoarcă, în ciuda majorărilor recente de salarii din România, este de părere Gelu Duminică. „Deja foarte mulţi dintre cei care au plecat şi-au făcut un rost acolo, şi-au cumpărat casă, şi-au dat copiii la şcoală, şi-au făcut prieteni”, explică el.

În schimb, există mai multe şanse ca majorările de salarii să îi menţină în ţară pe cei care aveau de gând să plece. „Foarte mulţi o să se gândească de două ori înainte să plece. Depinde de sistemul politic pe care România îl va avea, un sistem care să fie centrat pe nevoile adevărate ale cetăţeanului. Acel om caută ce este mai bine pentru familia sa. Foarte puţini pleacă din spirit de aventură, mulţi pleacă din dorinţa de a oferi un trai mai bun familiei. Dacă găseşte această posibilitate în România, rămâne aici. Dacă nu, emigrează“, subliniază Duminică.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul