România, singurul stat din UE care produce şi consumă aproape integral gazele naturale

O statistică realizată de Parlamentul European pe anul 2015 arată că 18 dintre statele membre UE depindeau aproape integral de importurile de gaze necesare consumului propriu, în timp ce producătoare de gaze naturale sunt doar Regatul Unit, Olanda, Polonia, Austria, Ungaria, Croaţia, Danemarca şi România.

Potrivit datelor PE, deşi România este cel mai mare producător de gaze naturale din Uniune, cu circa 97-98% şi doar 2-3% importuri, este şi cel mai mare consumator de gaze naturale.

În ce priveşte Danemarca, al doilea stat după producţie din UE, Danemarca reuşeşte să producă aproape 90%, importând diferenţa, dar consumă mai puţin de 60% şi exportă restul.

Pe locul 3 se clasează Croaţia, cu 70% producţie şi 30% importuri, la un consum de circa 80% şi restul export.

Alte state producătoare de gaze naturale sunt Regatul Unit, Olanda, Polonia, Austria şi Ungaria.

Marile dependente de importuri din UE sunt însă Germania şi Italia – care produc mai puţin de 10%, Franţa, Spania, Belgia, Cehia, Portugalia, Slovacia, Irlanda, Grecia, Bulgaria, Finlanda, Lituania, Letonia, Luxemburg, Suedia, Slovenia şi Estonia.

UE importă două treimi din necesarul de gaze naturale. O treime provine din Rusia

UE importă două treimi din gazele naturale, fie prin conducte, fie prin intermediul terminalelor GNL. 

Mai mult de o treime din gazul importat provine din Rusia, urmată de Norvegia, Algeria şi Qatar. 

Majoritatea ţărilor UE sunt în totalitate sau aproape în totalitate dependente de importuri pentru cererea lor de gaze, iar aprovizionarea este dominată de un singur furnizor, cum ar fi Rusia.

„Bazarea pe o singură sursă sau pe o singură rută de transport poate reprezenta un pericol pentru aprovizionare, din cauza unui accident tehnic sau a unor dispute politice / economice precum cele dintre Rusia şi Ucraina (o ţară de tranzit pentru gazul rusesc către UE) din 2006 şi 2009, dispute care au afectat livrările către mai multe ţări europene”, consideră PE.

În urma acestei crize, UE a consolidat în 2010 normele privind securitatea aprovizionării cu gaze, obligând statele membre să se asigure că gazul este furnizat gospodăriilor şi altor clienţi vulnerabili, cum ar fi spitalele, chiar şi în condiţii dificile, cum ar fi întreruperea infrastructurii principale de gaze. 

Nord Stream 2, criticat pentru creşterea dependenţei de o singură sursă - Rusia

În încercarea de a pregăti statele membre să facă faţă potenţialelor perturbări ale aprovizionării cu gaze, PE a votat, în 12 septembrie, un nou mecanism de solidaritate.

„Solidaritatea înseamnă că, în vremuri dificile, putem trimite gaze dintr-o ţară în alta pentru a asigura furnizarea completă de gaze către gospodării, către furnizorii de servicii sociale importante, cum ar fi spitalele, şi către centralele electrice de gaz, pentru a evita penele de curent”, a declarat raportorul Jerzy Buzek (PPE, Polonia).

Pe lângă sprijinirea reciprocă, statele membre, cu sprijinul UE, îşi diversifică sursele de aprovizionare şi rutele prin construirea şi planificarea de noi terminale şi conducte de GNL. 

Cu toate acestea, unul dintre aceste proiecte, Nord Stream 2, este criticat pentru creşterea dependenţei de o singură sursă (Rusia), mai degrabă decât reducerea acesteia.

În ultimele două decenii, gazul natural a oferit o parte din ce în ce mai mare din necesarul energetic al Europei (spre deosebire de alţi doi combustibili fosili, petrol şi cărbune, a căror importanţă a scăzut), reprezentând acum aproape un sfert din consumul intern brut de energie, în special pentru încălzirea locuinţelor şi generarea de energie electrică.

Dar această cifră variază de la o ţară la alta. De exemplu, gazul joacă un rol mult mai mare în Olanda, Italia şi Regatul Unit decât în Suedia, Estonia şi Finlanda, în timp ce Cipru a început doar recent explorarea gazului.

Solidaritate transfrontalieră: resurse puse la comun dacă este necesar

Noul regulament prevede că statele învecinate se vor ajuta reciproc pentru a gestiona crize de alimentare cu gaz.

„Un stat UE care se confruntă cu o criză urgentă de gaze poate să ceară asistenţă transfrontalieră de la statele învecinate, conform noilor reguli de cooperare aprobate de Parlament”, consideră PE.

Alimentarea corespunzătoare cu gaz a caselor, centralelor de încălzire şi a serviciilor sociale importante cum ar fi spitalele este considerată prioritară. Un stat membru poate activa mecanismul de solidaritate şi poate cere ajutor altor state membre pentru a combate o criză serioasă.

Cooperare regională pentru a combate crizele de gaz

Noile reguli stabilesc grupează statele membre în ”patru grupuri de risc” care vor participa în ”cooperare asociată riscului” şi vor lua măsuri comune de evaluare a riscului, de prevenire şi de reacţie în situaţii de urgenţă.

Vor exista trei nivele de criză privind alimentarea cu gaze - alertă timpurie, alertă şi urgenţă - pe care statele membre le vor putea notifica spre Comisia Europeană şi spre autorităţile competente din grupurile lor de risc şi din statele membre învecinate.

Transparenţa contractelor

Comisia Europeană va putea cere acces la orice contract de alimentare cu gaze important pentru siguranţa resurselor (care reprezintă 28% din consumul anual de gaz în statul membru).

Comisia poate cere şi detalii privind alte acorduri comerciale relevante pentru încheierea unui contract de alimentare cu gaz, inclusiv contracte privind infrastructura.

”Cetăţenii noştri nu trebui lăsaţi fără gaze în casele lor. Statele membre se angajează să se ajute în cazul în care alimentarea cu gaze a cetăţenilor este întreruptă. Noul regulament va întări cooperarea regională în planificarea situaţiilor de urgenţă şi în prevenirea crizelor, iar contractele pentru gaze vor fi mai transparente.”

În 2014, Comisia Europeană a efectuat aşa-numitele teste de stres în ceea ce priveşte gazele, care au arătat că Europa ar putea face faţă întreruperilor în aprovizionarea cu gaze numai dacă statele membre cooperează mai mult.

Anul trecut, Comisia Europeană a propus actualizarea regulamentului din 2010 prin introducerea unui nou mecanism de solidaritate (cooperare) care să asigure că un stat membru care declară nivel de urgenţă ar putea primi gaze din ţările vecine. În aprilie, negociatorii Parlamentului şi Consiliului au ajuns la un acord cu privire la textul care a fost votat pe 12 septembrie de deputaţii europeni.