România, locul doi în UE după creşterea exporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România s-a plasat pe locul doi în Uniunea Europeană după ritmul de creştere a exporturilor în primul trimestru, de 21%, şi a înregistrat totodată al optulea deficit comercial ca mărime, de două miliarde de euro, nivelul apropiat de cel al Poloniei, potrivit Eurostat.

Exporturile României au urcat în intervalul analizat cu 21%, comparativ cu perioada similară din 2009, la 7,9 miliarde de euro. În acelaşi timp, importurile au urcat cu 13%, la 9,9 miliarde de euro. În primul trimestru din 2009, balanţa comercială a României a înregistrat un deficit de 2,2 miliarde de euro.


Prima poziţie în UE în funcţie de creşterea exporturilor din primul trimestru este ocupată de Malta (36%). Locul trei revine Spaniei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, state care au înregistrat un avans al exporturilor de 18%. Pe următoarea poziţie se plasează Cehia, Estonia şi Cipru, cu o creştere de 17%.


Dintre statele Uniunii, cea mai mare diferenţă între importuri şi exporturi a fost înregistrată de Marea Britanie, de 24,9 miliarde de euro, superioară celei de 23,7 miliarde de euro din primele trei luni ale anului trecut.

Al doilea deficit ca mărime a fost înregistrat de Franţa (14,4 miliarde de euro), următoarele locuri fiind ocupate de Spania (12,2 miliarde de euro), Grecia (7,1 miliarde de euro), Italia (6,9 miliarde de euro), Portugalia (4,7 miliarde de euro) şi Polonia (2,4 miliarde de euro). În total, 17 ţări din UE au înregistrat deficit comercial în primul trimestru, iar într-un singur stat, Slovenia, valoarea importurilor a fost egală cu cea a exporturilor.


Deficitul comercial al UE s-a redus de la 48,1 miliarde de euro în ianuarie-martie 2009 la 36 de miliarde de euro în primele trei luni ale acestui an, în condiţiile în care importurile au crescut cu 9%, la 330,8 miliarde de euro, iar exporturile au urcat cu 15%, la 294,8 miliarde de euro. Diferenţa dintre importurile şi exporturile UE de energie a avansat de la 58,5 miliarde de euro la 66,6 miliarde de euro. În acelaşi timp, surplusul comercial în privinţa utilajelor şi vehiculelor a crescut de la 20,8 miliarde de euro la 24,5 miliarde de euro

.
Exporturile UE către toţi partenerii comerciali importanţi au crescut în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2009. Cele mai mari creşteri se observă la exporturile către China (48%), Brazilia (43%) şi Turcia (41%).

În ceea ce priveşte importurile, cele mai mari creşteri au fost înregistrate cu Rusia (35%), India (16%) şi Turcia (14%), iar cea mai accentuată scădere a fost consemnată în relaţia cu SUA (12%).


Principalul exportator către Uniune a fost China (59,6 miliarde de euro), iar cel mai mare importator din UE a fost SUA (52,9 miliarde de euro).

Mai multe pentru tine:
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Cum a rămas o tânără fără bani și fără diplomă după ce și-a dat demisia de la un salon. Mare grijă să nu pățiți la fel
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă