România este un paradis investiţional. Pentru Fisc, nu pentru contribuabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România este considerată de mai marii ANAF drept un „paradis investiţional” din punct de vedere al taxelor, pe care aceştia le consideră cele mai mici din Uniunea Europeană. Afirmaţia îi aparţine chiar vicepreşedintelui ANAF, Daniel Tudor, prezent luni la o conferinţă dedicată „Zilei antreprenorului”.

„În ultima perioadă, nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi observat, au existat iniţiative legislative care să sprijine antreprenoriatul. Astăzi, din punctul meu de vedere, numai cine nu vrea să-şi plătească taxele nu o face. Trebuie să recunoaştem, şi în discuţiile cu organizaţiile profesionale, am ajuns la concluzia că România este un paradis investiţional astăzi. Avem taxare la nivelul cel mai mic din Uniunea Europeană în mai multe domenii de activitate”, a arătat Tudor, referindu-se, cel mai probabil, la programul de amnistie fiscală introdus recent de România, care permite, printre altele eşalonarea datoriilor sau chiar ştergerea lor în anumite condiţii.

Potrivit acestuia, problemele principale cu care se confruntă antreprenorii sunt şi problemele administraţiei publice, oferind drept exemplu forţa de muncă. „Digitalizarea agenţiei este un subiect principal. Noi am continuat partea de informatizare, am dezvoltat aplicaţii şi am achiziţionat câteva aplicaţii care continuă programul început, deci nu a fost lăsat pur şi simplu de izbelişte. Partea de digitalizare a trezoreriei este în stadiu foarte avansat”, a spus Tudor, citat de Agerpres.

Întrebat când va fi finalizată digitalizarea trezoreria statului, el a arătat că trezoreria nu este parte componentă a agenţiei fiscale, ci este parte a Ministerului Finanţelor Publice.

„Şi noi, ANAF, instituţie care monitorizează colectarea taxelor, avem nevoie de această zonă informatizată. Nu vreau să dau un orizont de timp, dar cred, de fapt sunt convins că până la sfârşitul anului va fi operaţională acea poveste cu online-ul pe zona de trezorerie”, a mai spus Tudor.

Domnija sa nu a amintit însă nimic despre faptul că taxele şi impozitele pe venit din România sunt absolut cele mai mari din Uniunea Europeană, ridicându-se la circa 41% din venitul brut.

În ultimii ani angajatorii, chiar şi cei din mediul privat, au fost obligaţi să crească salariile, plătind statului sume mai mari la buget, având în vedere că impozitul pe salariu reprezintă 10% din brut, contribuţiile pentru pensii de 25% şi cele pentru sănătate de 10%, adică sume mai mare în cazul majorării venitului brut.

Nici aceste aspecte, care afectează deopotrivă angajaţii şi angajatorii, nu par să fie luate în calcul de oficialul de la ANAF, atunci când spune că România este un paradis pentru investirori.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete