România este printre ţările cu cea mai scumpă benzină din lume, în funcţie de puterea de cumpărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul 11 după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potivit unui studiu Bloomberg pentru 61 de ţări.

Un galon de benzină premium, adică circa patru litri, costă 4,92 de euro, în timp ce venitul mediu zilnic este de 28 de dolari (22,5 euro). Astfel, pentru cumpărarea a aproape patru litri de benzină, un român trebuie să plătească 22,04% din venitul mediu pe zi. Calculat pentru un litru de combustibil, ponderea este de 5,82% din venitul mediu zilnic.

În ceea ce priveşte preţul litrului de benzină, acesta se situează la 1,3 euro, scăzând cu 17% în ultimele şase luni în România, potrivit datelor Bloomberg.

Astfel, România se clasează pe locul 29 în rândul ţărilor luate în considerare de analiza Bloomberg, după preţul litrului de benzină.

Ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit "suferinţă la pompă" pe locul 11 în rândul celor 61 de state analizate.

Topul ţărilor cu cele mai mari preţuri la benzină este condus de Norvegia, unde un litru de benzină costă 1,96 de euro, fiind urmată de Turcia (1,79 euro) şi Hong Kong (1,72 euro).

În funcţie de preţ, România se află între Croaţia (1,31 euro pe litru), locul 28, şi Chile (1,26 euro pe litru), locul 30. Preţul unui litru de benzină este mai mic decât în România în ţări ca Lituania (1,29 euro pe litru) şi Estonia (1,21 euro pe litru).

În schimb, în Cehia (1,33 euro pe litru), Grecia (1,5 euro pe litru), Slovacia şi Slovenia (1,42 euro pe litru), benzina costă mai mult decât în România.

Organizat după "suferinţa la pompă", clasamentul Bloomberg este condus de Pakistan, unde pentru cumpărarea unui litru de benzină este necesară o treime din venitul mediu zilnic, care se situează la 3,55 dolari (2,8 euro).

Ţările care completează topul zece sunt India, Filipine, Indonesia, Turcia, Thailanda, Bulgaria, Africa de Sud, Nigeria şi China.

În Bulgaria, un litru pe benzină costă 1,19 euro, mai puţin decât în România, însă clasarea pe poziţia a şaptea în topul "suferinţei la pompă" este determinată de venitul mediu zilnic de 21 de dolari (16,9 euro). Astfel, pentru cumpărarea unui litru de bezină, un bulgar plăteşte 7,07% din venitul dintr-o zi.

Preţul unui litru de benzină în Ungaria este 1,23 de euro, un ungur acoperind această sumă cu 4,25% din venitul mediu pe zi (locul 16).

Venezuela ocupă ultima poziţie în ambele topuri, cu un preţ de 0,01 euro pe litru de benzină. Ultima dată când guvernul a încercat să reducă subvenţiile pentru benzină, în 1989, au avut loc revolte în urma cărora au murit sute de oameni.

În trimestru al doilea al acestui an, când a fost realizat precedentul studiu, România ocupa locul 23 în clasamentul preţurilor la benzină (1,41 euro pe litru) şi poziţia a noua în topul "suferinţei la pompă".

Clasamentul The Bloomberg Gas Price Ranking analizează 61 de ţări, luând în calcul preţul mediu al benzinei şi "suferinţa la pompă", care măsoară procentul din venitul mediu zilnic necesar pentru cumpărarea unui litru de benzină sau a unui galon de benzină. Datele sunt valabile pentru trimestrul al patrulea din acest an.


Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare