România are de cheltuit peste nouă milioane de euro pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În următorii nouă ani, ţara noastră va avea de cheltuit zilnic peste nouă milioane de euro, reprezentând fonduri de coeziune ce vor veni după data aderării. Valoarea totală a banilor

În următorii nouă ani, ţara noastră va avea de cheltuit zilnic peste nouă milioane de euro, reprezentând fonduri de coeziune ce vor veni după data aderării. Valoarea totală a banilor europeni ce vor fi acordaţi României în perioada 2007-2013 se ridică la peste 28 miliarde de euro.
Potrivit şefului delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, sumele sunt acordate pentru proiecte de afaceri care să elimine disparităţile dintre diversele regiuni ale ţării. "Banii ce vor veni pot fi accesaţi pe programe viabile, eligibile şi care să contribuie la dezvoltarea regională. Dacă proiectele nu vor fi bine implementate, banii se vor pierde", a precizat Scheele. Sumele pe care Uniunea Europeană le va acorda ţării noastre după data aderării cresc simţitor şi ating valoarea de circa 50 miliarde de euro, dacă se iau în calcul şi resursele de preaderare acordate prin intermediul programelor de vecinătate. Deşi banii există, marea problemă constă în elaborarea acelor proiecte eligibile pentru care pot fi acordate fondurile.
"Dificultatea constă în întocmirea documentaţiilor necesare, pentru că nu este suficient să ai o idee bună de afaceri. Ea trebuie structurată într-o formă eligibilă", a declarat preşedintele Băncii Comerciale Române, Nicolae Dănilă. În opinia sa, băncile trebuie să-şi asume rolul de intermediari financiari şi să sprijine întregul proces. "Cei care

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine