România a redevenit exportator net de energie în 2013, după ce a trimis peste graniţă curent de 170 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a exportat anul trecut o cantitate de energie de 4,7 TWh, echivalent cu 8,5% din întreg consumul naţional

România şi-a reluat, anul trecut, poziţia tradiţională de exportator net de energie electrică, în contextul în care hidrologia bună şi producţia mare de energie eoliană au contribuit la o balanţă de schimburi energetice cu statele vecine net favorabilă. În 2012, seceta din vară a condus la necesitatea importurilor de electricitate.

În condiţiile în care consumul intern de energie a scăzut în România cu 5% în 2013, pentru al doilea an consecutiv, excedentul de producţie energetică a fost trimis peste graniţe, traderii profitând de preţurile în general mai mari din ţările vecine, potrivit „Ziarului Financiar“.

Astfel, România a exportat anul trecut o cantitate de energie de 4,7 TWh, echivalent cu 8,5% din întreg consumul naţional, în timp ce importurile de energie au fost de doar 2,7 TWh, sau 4,8% din consumul total, potrivit datelor privind schimburile de electricitate compilate de Reţeaua Europeană a Operatorilor Sistemelor de Transport al Energiei (ENTSO-E). România este reprezentată în asociaţia de profil de compania Transelectrica (simbol bursier TEL).

Citiţi mai multe pe zf.ro

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă