România a lansat prima emisiune de obligațiuni Samurai pe piața de capital din Japonia

0
Publicat:

Ministerul Finanțelor a lansat prima emisiune de obligațiuni Samurai, care a suscitat un interes considerabil din partea investitorilor, în condițiile unei emisiuni inaugurale pentru un emitent suveran pe piața localã japonezã.

România a lansat prima emisiune de obligațiuni Samurai pe piața de capital din Japonia

Valoarea totalã a emisiunii de obligațiuni a fost de 33 miliarde yeni japonezi, cu ordine ferme de cumpãrare din partea investitorilor în sumã totalã de 34,1 miliarde yeni japonezi.

Prima emisiune de obligațiuni verzi Samurai a României, pe piața de capital japonezã, de aproximativ 200 milioane euro, s-a bucurat de succes în rândul mediului investițional, stabilind o punte între investitorii japonezi și Statul român dupã o serie de discuții cu potențialii viitori investitori instituționali în Japonia anul trecut. Prin emiterea întregii tranzacții în format verde, Ministerul Finanțelor a creat pe de o parte o atractivitate suplimentarã pentru aceste obligațiuni și, pe de altã parte, asigurã resursele necesare implementãrii proiectelor strategice din domeniul combaterii schimbãrilor climatice, obiectiv național în acord cu politicile naționale și internaționale. Aceastã primã emisiune reflectã încrederea investitorilor internaționali în perspectivele economiei românești”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Emisiunea a fost realizatã în trei tranșe, din care 22 miliarde yeni japonezi cu maturitatea de 3 ani, cu un randament de 2,10% pe an, 3,6 miliarde yeni japonezi cu maturitatea de 5 ani, cu un randament de 2,63% respectiv 7,4 miliarde yeni japonezi cu maturitatea de 7 ani și un randament de 3,14%.

Fondurile obținute din aceastã emisiune vor fi decontate în data de 11 octombrie 2024.

Tranzacția face parte din planul de finanțare externã aferent anului 2024 prin care Ministerul Finanțelor vizeazã asigurarea necesarului de finanțare de pe piețele externe pentru acest an, precum și consolidarea rezervei financiare în valutã la dispoziția Trezoreriei Statului. Suplimentar obiectivelor menționate, tranzacția pe piața japonezã are în vedere diversificarea bazei investiționale pentru instrumentele de datorie emise de Statul român, obiectiv avut în vedere și prin emisiunea de euroobligațiuni verzi realizatã în debutul anului 2024.

Având în vedere interesul investitorilor japonezi manifestat pentru investițiile sustenabile ce urmeazã a fi realizate de România cu fondurile încasate din aceastã emisiune, Ministerul Finanțelor a luat decizia executãrii celor trei tranșe în format verde, reiterând astfel obiectivul Statului român de implementare a unor politici și proiecte de investiții sustenabile din punct de vedere al mediului. Astfel, sumele obținute vor fi utilizate în conformitate cu Cadrul de Obligațiuni Verzi Suverane al emitentului, care este aliniat cu Principiile Obligațiunilor Verzi administrate de ICMA.

Strategia de execuție a tranzacției, specificã pieței japoneze, presupune un proces de sondare și identificare a interesului investitorilor derulat pe parcursul unei sãptãmâni, prin care emitentul anunțã o posibilã lansare a unei emisiuni iar pe baza interesului primit de la investitori prin intermediul sindicatului bancar procedeazã la lansarea oficialã a emisiunii.

Ținând cont de caracterul inaugural, emisiunea de obligațiuni Samurai a beneficiat de o bazã investiționalã diversificatã atât din punct de vedere geografic, cât și din perspectiva tipurilor de investitori, fiind alocatã atât investitorilor japonezi cât și offshore.

Având în vedere caracterul inaugural al emisiunii și ținând cont de restricțiile investitorilor japonezi se constatã o granularitate bunã a bazei investiționale, în cadrul emisiunii existând ordine de cumpãrare atât din partea fondurilor publice, fondurilor de pensii, și de investiții și regionale japoneze cât și dinspre investitori offshore.

Ministerul Finanțelor intenționeazã emiterea frecventã de obligațiuni Samurai în urma acestui debut de succes pe piața japonezã.

Tranzacția a fost intermediatã de cãtre Daiwa Securities Co.Ltd., Mizuho Securities Co.Ltd., Nomura Securities Co.Ltd. și SMBC Nikko Securities Inc.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima