Roman Copper dă statul în judecată şi nu renunţă la Cupru Min

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania canadiană a atacat în instanţă statul român pentru că a încetat unilateral discuţiile privind privatizarea Cupru Min.

Canadienii de la Roman Copper, care au câştigat licitaţia pentru privatizarea Cupru Min, dar au pierdut contractul pentru că nu au respectat mai multe condiţii impuse de statul român, nu renunţă la compania care deţine exploatarea Roşia Poieni. După ce au cerut o întâlnire cu fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi cu fostul ministru al Economiei, Lucian Bode, dar discuţiile nu au avut niciun rezultat, reprezentanţii Roman Copper au atacat în instanţă statul român.

Motivul? Acuză Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) că „a încetat unilateral discuţiile" cu firma canadiană pentru Cupru Min, deşi aceasta câştigase licitaţia.

„Roman Copper Corp. a formulat o cerere de chemare în judecată, pe care a înaintat-o instanţelor judecătoreşti competente din România, cu scopul de a asigura şi proteja drepturile dobândite în urma declarării companiei drept câştigător al procesului internaţional de privatizare a Cupru Min Abrud SA, după ce OPSPI a încetat unilateral discuţiile pentru finalizarea procedurii", se arată într-un comunicat al companiei.

Se va relua licitaţia?

Noul ministru al Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat că licitaţia pentru vânzarea Cupru Min va fi reluată în termen de patru luni de la data primirii avizului de mediu. Asta după ce canadienii de la Roman Copper, care au câştigat licitaţia, au pierdut contractul pentru că au refuzat să depună într-un cont o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul Concurenţei preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului. Noul Guvern şi-a asumat în discuţiile cu FMI reluarea procesului de privatizare a Cupru Min.

Florin Vlădan, care a decis luni să demisioneze de la şefia OPSPI deoarece nu este „compatibil" cu noul Guvern, a refuzat să vorbească despre cazul Cupru Min, însă a comentat, la modul general, privatizarea companiilor de stat. „Toate privatizările vor fi amânate. Nu se va face nimic până în 2013. Nu cred în această poză publică. Au afirmat (membrii noului Guvern - n.r.) aceste lucruri doar ca să semneze scrisoarea de intenţie convenită cu FMI", a spus Vlădan.  

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile