Robert Solow, laureat al Premiului Nobel pentru economie, a murit

 În 1987, economistul a primit Premiul Nobel „pentru contribuțiile sale la teoria creșterii economice”.

Economistul american Robert Solow, care a primit Premiul Nobel în 1987, a murit joi, la vârsta de 99 de ani, a relatat The New York Times  citându-l pe fiul lui Solow.

Robert M. Solow, care a câștigat un Nobel în științe economice în 1987 pentru teoria sa conform căreia progresele tehnologice, mai degrabă decât creșterea capitalului și a forței de muncă, au fost motorii principali ai creșterii economice în Statele Unite, a murit joi, la domiciliul său, în SUA. Lexington, Mass. Avea 99 de ani. Fiul său, John, a confirmat decesul

Profesorul Solow (pronunțat solo) a predat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, unde el și un coleg laureat al Premiului Nobel, Paul A. Samuelson , au creat stilul MIT de analiză economică, care a apărut ca abordare principală în a doua jumătate a secolului al XX-lea și a jucat un rol important în elaborarea politicilor economice.

Lucrările sale au demonstrat puterea de a aduce matematica în dezbateri economice importante și de a simplifica analiza concentrându-se pe un număr mic de variabile la un moment dat.

Dincolo de impactul propriilor sale cercetări, profesorul Solow a ajutat la lansarea carierei unui număr uimitor de viitori economiști superstar, inclusiv a patru laureați ai Premiului Nobel: Peter Diamond, Joseph E. Stiglitz, William D. Nordhaus și George A. Akerlof. „Mândria și bucuria mea”, a spus profesorul Solow.

Tehnologia a fost cheia

Strategia profesorului Solow – trucul lui, îi plăcea să spună – era să aleagă un lucru de interes deosebit și să simplifice rolul tuturor celorlalte. Scopul a fost să înțelegem complet rolul unei „mici piese din puzzle”. Această strategie de cercetare a ajuns să fie cunoscută sub denumirea de construire a „modelelor de jucărie”.

În analiza creșterii economice, el a evidențiat progresul tehnologic (capacitatea societății de a traduce intrările de capital și de muncă în producții de bunuri și servicii) ca fiind independent de celelalte variabile cheie, inclusiv creșterea populației și randamentul capitalului.

El a conceput un grafic cu două curbe. A surprins prin ipoteza sa simplificatoare care afirma că creșterea populației și cunoștințele tehnologice cresc într-un ritm constant în timp. Al doilea a surprins ipoteza lui extrem de importantă că impactul economic al adăugării adin ce în ce mai mult capital se atenuează treptat. Adăugarea de capital într-o economie crește producția totală, dar fiecare unitate suplimentară de capital crește producția cu mai puțin decât a făcut-o precedenta.

Puneți cele două curbe pe același grafic și a apărut o teorie puternică a creșterii. Profesorul Solow a arătat că economii și investiții mai mari ar face oamenii mai bogați în medie - nivelul venitului pe persoană ar crește. Dar economiile și investițiile adăugate nu ar afecta rata de creștere pe termen lung a economiei. Impactul economiilor suplimentare asupra ratelor de creștere permanente se stinge într-un mod în care, în ipoteza profesorului Solow, impactul populației și al cunoștințelor tehnice nu o fac.

Au trecut 100 de ani de dezbateri, adesea inutilee. Graficul simplu al profesorului Solow a reorientat argumentul, oferind o cale clară către afirmații cauză-efect despre creșterea trecută și viitoare. Și-a publicat modelul de creștere în 1956. În acel moment, el furnizase o teorie elegantă. Un an mai târziu, a prezentat dovezi.

Modelul de creștere Solow, propus în cartea sa „A Contribution to the Theory of Economic Growth”, în 1956, și continuarea sa empirică, „Technical Change and the Aggregate Production Function”, publicată în 1957, au condus la vremea potrivită la Medalia Clark și la Premiul Nobel pentru Științe Economice .