RoAction: Acţiunile la purtător au zilele numărate. Campanie de strangere de semnături pentru interzicerea totală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Catalin Ivan FOTO Eduard Enea

În România a fost lansată campania de strângere de semnături de la cetăţenii români pentru interzicerea totală pe teritoriul României a folosirii acţiunilor la purtător prin modificarea a legii societăţilor comerciale (nr.31/1990), anunţă organizaţia RoAction, care a lansat iniţiativa.

Aceasta, derulată în parteneriat cu Funky Citizens, Rise Project, Transparency International, Frontline şi Blocul Naţional Sindical, se bucură de sprijinul europarlamentarului Ana Gomes, vicepreşedinte al Comisiei speciale Panama Papers din Parlamentul European, potrivit organizaţiei.

Motivele acestui demers le explică europarlamentarul Cătălin Ivan, preşedintele RoAction: „Vorbim despre ţara cu cea mai săracă populaţie din UE şi poate cu cei mai bogaţi politicieni. Vorbim de efecte sociale foarte grave. Vorbim de lipsa banilor pentru şcoli, spitale, investiţii si de o depopulare a României. În acest moment, procesul de depopulare este cel mai grav din UE sau chiar din lume în acest moment, după ţările care sunt în conflict. În afară de ţările unde există un război civil sau sunt angrenate într-un război cu alte state, din România pleacă cei mai mulţi cetăţeni. Statisticile arată că în fiecare oră pleacă 9 români. Toţi aceşti oameni nu-şi mai găsesc sensul într-o ţară care nu luptă real împotriva corupţiei şi în care statul nu este preocupat sau nu are resurse să rezolve problemele de pe agenda reală a cetăţenilor”.

Potrivit lui, „niciun proprietar cinstit de societate comercială nu are motive să-şi ascundă identitatea. „Sunt convins că întreaga clasă politică înţelege necesitatea acestui demers şi sper că vor susţine în Parlament promovarea acestei legi care va ajuta statul român să aibă control asupra banilor publici care vor ajunge la companii transparente cu proprietari şi acţionari cunoscuţi, nu unor companii despre care nu ştim în acest moment cui aparţin”, adaugă Cătălin Ivan.

384 de societăţi cu acţiuni la purtător, în România, conectate la bani publici

Potrivit RoAction, în prezent în România funcţionează 384 de societăţi care au acţiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici. Organizaţia susţine că prin acţiunile la purtător societăţile comerciale pot deturna cel mai uşor banii publici, pentru că pot trece de la o persoană la alta fără limitări sau confirmări, facilitând, astfel, evaziunea fiscală.

Europarlamentarul Ana Gomes a explicat în cadrul dezbaterii că cea de-a patra directivă europeană împotriva spălării banilor, adoptată în 2015, trebuia transpusă şi adoptată în fiecare stat membru UE încă din iunie 2017.  „E clar că nu te poţi conforma directivei care stabileşte un registru central al beneficiarilor efectivi, dacă ţara continuă să tolereze acţiunile la purtător. Aceasta este o problemă, aici, în România, mă voi întoarce la Bruxelles şi voi pune exact această întrebare Comisiei”, a spus Gomes.

Dezbaterea organizată vineri, 3 octombrie, de către RoAction a vizat iniţiativa cetăţenească de modificare a Legii societăţilor nr. 31/1990, astfel încât să fie eliminate acţiunile la purtător. Proiectul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial în 25 octombrie, iar acum sunt necesare 100.000 de semnături pentru a deveni propunere legislativă şi să ajungă în Parlament.

Membrii organizaţiei subliniază faptul că sunt deja state care au interzis acţiunile la purtător, precum Belgia, în 2008, Cehia, în 2013, Cipru, Malta, Marea Britanie, în 2015 şi Portugalia în 2017.

La dezbaterea de vineri au participat europarlamentarul Ana Gomes, Irina Lonean de la Transparency International, fondatoarea Funky Citizens Elena Calistru, jurnalista Rise Project Ana Poenariu, Raluca Feher, de la Frontline Club Bucharest, vicepreşedintele Blocului National Sindical (BNS), Ciprian Bogdan şi Victoria Stoiciu, Friedrich-Ebert-Stiftung.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a făcut o prioritate a celui de-al doilea mandat în Parlamentul European din lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale. „Am lansat în PE încă de anul trecut o campanie menită să ducă la recuperarea a peste 800 de miliarde de euro care au fost exportaţi din UE fie prin evaziune, fie prin utilizarea off-shore-urilor sau a acţiunilor la purtător sau chiar prin eludarea plăţii impozitelor către Uniunea Europeană. Este o sumă imensă care reprezintă practic banii cetăţenilor europeni şi care nu a ajuns în economia uniunii” afirmă Cătălin Ivan. De altfel, europarlamentarul român este membru al Comisiei de Control Bugetar din PE şi a lucrat îndeaproape cu comisia specială Panama Papers din acelaşi for european.

Acţiunile la purtător sunt acţiuni nenominale, care pot fi transmise de la o persoana la alta, în orice moment, fără să existe o evidenţă fiscal-contabilă în acest sens. „Problema apare atunci când aceste societăţi aparţin unor persoane care îşi acordă singure contracte cu statul sau unor persoane care fac parte din grupuri mafiote sau teroriste”, explica europarlametarul Cătălin Ivan.

 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bomba weekendului! Regele Charles și fratele lui, fostul Prinț Andrew, s-au aflat la Sandringham! S-au întâlnit sau nu?
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”