Risc de dezangajare pentru banii SAPARD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte din finanţarea SAPARD ar putea fi pierdută, în condiţiile în care mai sunt de angajat 600 milioane de euro până la sfârşitul anului. "Există un risc de dezangajare, nu pot să zic

O parte din finanţarea SAPARD ar putea fi pierdută, în condiţiile în care mai sunt de angajat 600 milioane de euro până la sfârşitul anului. "Există un risc de dezangajare, nu pot să zic că nu există", ne-a declarat directorul Agenţiei SAPARD, Samoilă Szabo. Dacă la începutul anului 2005 soseau 20 de cereri pe lună, acum vin lunar 200 de cereri, dar valoarea proiectelor nu e mare. Întârzierile nu sunt la SAPARD, deoarece timpul de procesare a rămas acelaşi.
Prezent vineri la Bucureşti pentru monitorizare, şeful Unităţii SAPARD din cadrul Comisiei Europene, Kaj Mortensen, şi-a manifestat îngrijorarea atât faţă de absorbţia banilor la SAPARD, cât şi pentru viitor, când România va avea de absorbit sume de 5-6 ori mai mari.
România a semnat acorduri de finanţare pentru perioada 2000 - 2005 în valoare de 900 milioane de euro, din care a angajat două treimi. Pentru 2006 sunt disponibile alte 300 de milioane, ceea ce face ca suma disponibilă să ajungă la 600 milioane de euro. Probleme apar şi ulterior, în întârzierile cu care sunt implemente proiectele. SAPARD a reziliat proiecte în valoare de 23 milioane de euro, multe dintre acestea pentru întârzieri de peste doi ani. Conform lui Dănuţ Apetrei, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, există alte 100 de consilii locale în care ritmul derulării proiectelor este lent şi cu risc de reziliere.
Principalul punct critic în sistemul SAPARD este, în opinia d-lui Szabo, obţinerea cofinanţării. "Mulţi beneficiari se blochează la bancă", explică dl. Szabo. Băncile nu recunosc garanţia fondurilor de garantare, iar dacă o fac, normele BNR în vigoare le obligă să facă provizioane de 100%. Nivelul înalt al provizionului descurajează băncile în acordarea acestor credite. În plus, pentru firmele fără istoric de creditare, băncile cer ca 15% din valoarea creditului să o reprezinte banii beneficiarului. Există şi probleme procedurale, dificultăţi şi întârzieri care apar la obţinerea oricărei autorizaţii, de la avizul de mediu la cel sanitar-veterinar.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați