Retailul nealimentar intră în colaps. Peste 200.000 de salariaţi riscă să rămână fără un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Faceboook Mega Mall Bucureşti

Peste 200.000 de salariaţi riscă să rămână fără un loc de muncă, după ce mai multe centre comerciale au început executarea scrisorilor de garanţie bancară şi acţiuni în instanţă pentru recuperarea datoriilor de la retailer, anunţă Organizaţia Patronală a Retailerilor din România, RoRetail.

Potrivit patronatului, în 2020 activitatea magazinelor din retailul nealimentar a fost oprită pentru mai multe luni prin decizii ale autorităţilor iar redeschiderea ulterioară, în condiţiile menţinerii diferitelor restricţii (spre exemplu limitarea programului de funcţionare) nu a condus la revenirea volumului vânzărilor la un nivel minimal necesar supravieţuirii economice, informează News.ro.

Astfel, deşi unele centre comerciale au încercat în perioada de redeschidere să susţină activitatea retailerilor nealimentari în baza asigurărilor date de autorităţi privind promovarea unor măsuri de sprijin al acestora, situaţia s-a înrăutăţit dramatic în ultimele luni în condiţiile în care nu a fost implementată nici o astfel de măsură, spun reprezentanţii organizaţiei.

"Ca exemple, proiectul de OUG privind sprijnul pentru plata chiriilor magazinelor nu a mai fost adoptat, iar Ministerul Fondurilor Europene a eliminat activităţi economice esenţiale ale companiilor active în industrie din categoria celor eligibile (OUG 130/2020) pe măsura 2 – capital de lucru. Drept urmare, multe centre comerciale au început executarea scrisorilor de garanţie bancară sau/şi la acţiuni în instanţă pentru recuperarea datoriilor de la retaileri. Sub această presiune şi în condiţiile dificultăţilor financiare profunde traversate de un an de zile de la debutul epidemiei de Covid-19 în România, companiile din retailul nealimentar îşi încetează rând pe rând activitatea", adaugă ei.

Industria textilă şi cea de încălţăminte se plasează astăzi printre cele mai afectate industrii, multe fabrici fiind închise, iar retailerii se confruntă cu stocuri mari ce nu pot fi comercializate. În acest sector  vânzările au rămas cu mult sub nivele inferioare celor anterioare crizei Covid-19, scăderile vânzărilor din magazine în ultimele luni ajungând la niveluri medii de 60%-80%, situaţia fiind chiar mai disperată pentru altele.

”Într-o indusrtie în care activează peste 45.000 de companii cu o cifră de afaceri de 81,55 miliarde lei, lipsa oricărui sprijin real al autorităţilor a făcut ca anul trecut peste 5.000 de firme din retailul nealimentar să îşi închidă porţile. Nu este un punct de maxim sau un punct de final. Ne  îndreptăm rapid spre un colaps cvasi generalizat al retailului nealimentar, ceea ce riscă să lase fără un loc de muncă peste 200.000 de salariaţi şi să provoace un puternic şoc la nivel economic şi social. Avem nevoie de o abordare corectă şi de un ajutor concret, nu de promisiuni. Vremea lor a trecut. Fără un sprijin rapid şi ţintit, fără asumarea unei decizii, inclusiv politice din partea decidenţilor şi a membrilor coaliţiei de guvernare, pur şi simplu ne scufundăm”, a declarat, Roxana Socaciu, director executiv RoRetail. 

În ultimele două luni, reprezentanţii RoRetail au solicitat reluarea dialogului cu autorităţile române şi au transmis în nenumărate rânduri către ministerele de resort şi Guvern propunerile sale însă acestea au rămas fără nici un fel de răspuns, spun ei.

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România face apel la Guvernul României să promoveze de urgenţă deciziile aşteptate de sprijinire a retailului nealimentar, unele dintre ele cuprinse şi în programul de guvernare.

Astfel, patronatul cere deblocarea şi aprobarea proiectului de OUG privind ajutorul pentru plata chiriilor pentru întreprinderile din centrele comerciale; completarea măsurilor din OUG 130/2020 destinate capitalului de lucru cu o serie de activităţi eligibile pentru activităţile economice afectate sever de criza Covidc. Permiterea accesului la măsurile de sprijin/finanţare şi a companiilor (mijlocii) ce înregistrează mai puţin de 50 miliaone euro cifră de afaceri, dar care au mai mult de 249 de angajaţi, sau există o legătură între companii. 

”Sunt foarte multe exemple de astfel de compani, cu mai multe magazine la nivel naţional, cu o cifră de afaceri sub 50 milioane euro, dar care au înregistrat în 2019 un număr de 260-280 de angajaţi. Practic, acestor companii le-a fost blocat accesul la măsurile de suport gândite de autorităţi; Identificarea şi promovarea unor măsuri/programe pentru sprijinirea industriilor/activităţilor care nu au fost incluse în programele de granturi de capital de lucru (fashion, încălţăminte, servicii înfrumuseţare, locuri de joacă copii, etc)", arată patronatul.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat