Reacţia industriei IT la propunerea lui Orban de impozitare a veniturilor: 100.000 de angajaţi au o contribuţie de aproape 6% în PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia patronală a industriei de software şi servicii (ANIS) a precizat că facilităţile fiscale menţin industria IT românească competitivă în cursa cu alte ţări care oferă programatorilor impozit 0 pe venit şi că deficitul de muncă din IT în UE este foarte mare, încât eliminarea facilităţilor fiscale în România ar duce la un exod masiv de specialişti.

“Reiterăm faptul că facilităţile fiscale au făcut şi menţin industria IT românească competitivă, într-o cursă cu alte ţări care oferă programatorilor impozit pe venit 0, precum Ucraina, Polonia sau Belarus. Deficitul de forţă de muncă din IT la nivelul UE este atât de mare, încât, o astfel de măsură ar putea avea ca rezultat o reducere masivă a specialiştilor din ţară, deci un impact economic major. Facem apel la oamenii politici să analizeze cu atenţie dinamica acestui sector, înainte de a transmite semnale de instabilitate într-un sector deja puternic afectat de modificări fiscale, introduse fără studii de impact şi îl invităm pe domnul Preşedinte Orban la un dialog cu reprezentanţii industriei de software.", au precizat, la solicitarea HotNews.ro, oficialii Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii (ANIS).

Conform informaţiilor ANIS, "cifra de afaceri a industriei estimată pentru 2019 este de peste 5 miliarde Euro, aproape 6% contribuţie la PIB. Din 2013 până astăzi, dimensiunea pieţei s-a dublat, iar din 2003 a crescut de cinci ori (de la 1 mld Euro - la 5 mld Euro). Contribuţie în PIB a industriei a evoluat de la 0.5% în 2003 la aproape 6% astăzi.

Sunt 100.000 de specialişti a căror contribuţie însumează o pondere de aprox 6% în PIB-ul României. Nevoia anuală de specialişti este de 14.000 de oameni pe an, dublă faţă de numărul absolvenţilor din domeniu. IT-ul aduce acum aprox 6% din PIB, dar are potential sa ajunga la 10% în 5 ani.", au precizat aceştia.

Sectorul IT&C în cifre - anul 2017 versus 2016

Conform celui mai recent studiu ANIS, piaţa internă de software şi servicii IT în 2017 a crescut cu doar 2.1% faţă de anul trecut, ajungând la 975 milioane de euro. Cifra de afaceri totală a sectorului IT a crescut cu 11 procente în 2017, comparativ cu 2016, atingând pragul de 4 miliarde de euro, în condiţiile în care, în ediţia precedentă a studiul ANIS, analiştii au estimat că va depăşi această valoare în 2017. 

Pentru 2018, este preconizat ca veniturile totale generate de industria de software şi servicii IT să jungă la 4.5 miliarde de euro.

Exportul de software şi servicii IT contribuie decisiv, cu 3.025 miliarde de euro, mai exact 75.6%, la valoarea întregului sector IT, în creştere cu peste 14% faţă de valoarea înregistrată în anul precedent. Venitul generat intern, însă, a crescut cu doar 20 milioane de euro (2.1%), de la 955 milioane de euro cât au fost înregistraţi în 2016, la 975 de milioane în 2017. 

Din totalul exportului de produse şi servicii IT, aproximativ 75% merge către piaţa europeană, 22% către cea americană, restul fiind direcţionat către alte pieţe. 

Companiile din top 10 generează circa un sfert din valoarea pieţei. De asemenea, din topul 300 al celor mai mari companii de software şi servicii IT care activează pe piaţa locală, 40% sunt firme româneşti. Situaţia sectoarelor de business care au contribuit cu cele mai importante cote la venitul domestic din piaţa de software şi servicii IT este următoarea: industrial – 22%, sectorul public – 20%, banking – 16%, telecom – 11%, utilităţi, retail, servicii – câte 8%.

Potrivit studiului ANIS, numărul total de angajaţi cu contracte full-time din sectorul de software şi servicii IT a ajuns în 2017 la 89,850 de specialişti, o creştere cu 7.5% comparativ cu 2016. Dintre aceştia, 88.6% ocupă posturi tehnice, restul deţinând poziţii în departamente non-tehnice. Trei sferturi dintre companiile cu cei mai mulţi angajaţi au capital străin.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”