Reacţia E.ON, după amenda primită de la Consiliul Concurenţei. Ce anunţă compania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Delgaz Grid

Comportamentul Delgaz Grid, pentru care compania a fost sancţionată cu 6,1 milioane de euro de Consiliul Concurenţei pentru abuz de poziţie dominantă, nu a avut efecte negative în piaţă, transmite compania, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, compania de reţele de gaze şi electricitate din grupul E.ON România, a luat act de decizia Consiliul Concurenţei şi va achita amenda dispusă în acest caz, în conformitate cu obligaţiile care îi revin conform legii.

Oficialii companiei anunţă că, pe parcursul investigaţiei, compania a cooperat pe deplin cu autorităţile într-o manieră deschisă şi transparentă, punând la dispoziţie toate documentele şi informaţiile necesare clarificării speţei analizate.

„Dincolo de obligaţia sa de a colabora cu autoritatea, compania a pus la dispoziţia Consiliului Concurenţei un solid raport economic care demonstrează inexistenţa oricăror efecte negative ale comportamentului Delgaz Grid în piaţă", au transmis reprezentanţii Delgaz, potrivit Agerpres.

Totodată, Delgaz Grid a implementat şi implementează în continuare măsuri semnificative pro-consumatori recunoscând importanţa acestora pentru mediul de afaceri. Compania susţine atât dezvoltarea programelor preventive de conformitate în domeniul concurenţei, cât şi promovarea constantă a respectării drepturilor consumatorilor, fiind angajată pe deplin în digitalizarea operaţiunilor sale.

„Mai precizăm că situaţia investigată de Consiliul Concurentei este mai veche, din 2015, şi compania noastră a luat deja măsuri, cu multă vreme în urmă, pentru corectarea acesteia. Delgaz Grid îşi reafirmă angajamentul pentru aplicarea regulilor de concurenţă, precum şi a tuturor normelor şi reglementărilor care îi sunt aplicabile în activităţile pe care le desfăşoară", se mai precizează în răspunsul companiei.

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze naturale, respectiv pe piaţa serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale Instalaţiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona sa de distribuţie.

Citeste şi:

Amenzi record pe piaţa gazelor naturale: peste 10 milioane de euro vor plăti companiile, inclusiv pentru preţul reviziilor tehnice

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort