Randamentele unităţilor de fond dau semne de scădere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corecţiile uşoare de pe bursele româneşti, înregistrate săptămâna trecută, s-au reflectat şi în randamentele la 12 luni ale fondurilor mutuale. Dacă la începutul săptămânii trecute

Corecţiile uşoare de pe bursele româneşti, înregistrate săptămâna trecută, s-au reflectat şi în randamentele la 12 luni ale fondurilor mutuale. Dacă la începutul săptămânii trecute acestea consemnau un randament de aproape 14% pe 12 luni, acum randamentul este de 12,5%. În schimb, investiţiile în acţiunile companiilor listate pe RASDAQ au adus cele mai mari câştiguri, respectiv peste 37% în ultimele 12 luni. Potrivit datelor furnizate de societatea de brokeraj Intercapital Invest, investiţia în obligaţiuni corporative ar fi adus în perioada analizată un randament anual de 15%, obligaţiunile municipale - 14%, iar depozitele bancare pe 12 luni - 10%. În prezent, dobânda medie la depozitele în lei pe 12 luni este de 8,8%, iar la cele în euro de 3,15%.
Cei care şi-au transformat leii în dolari, în urmă cu un an de zile, au înregistrat la momentul actual o pierdere de 11,8%, iar cei care şi-au păstrat economiile în euro au înregistrat o depreciere de 4,01 procente.
Investitorii care au plasat bani în acţiunile cele mai lichide de la Bursa de Valori Bucureşti au înregistrat, în ultimele 12 luni, un randament mediu de 34,11%, măsurat de evoluţia indicelui compozit BET-C.
Rata inflaţiei în perioada octombrie 2005 octombrie 2006 a fost de 4,98%. (D.S.)