Proprietarii clădirilor monument istoric vor fi scutiţi de impozit. Iohannis a promulgat legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii clădirilor clasificate drept monument istoric, mai puţin a celor cu încăperi în care se desfăşoară activităţi economice, nu vor mai plăti impozit de anul viitor. Un decret de promulgare al acestei legi a fost promulgat vineri de preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede scutirea de la plata impozitelor pentru clădirile monumente istorice, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Astfel, vor beneficia de scutire de impozite clădirile şi suprafeţele de teren aferente care sunt clasate drept monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, indiferent de proprietar, şi care au faţada stradală şi principală renovată sau reabilitată, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice.

Până acum, consiliile locale aveau dreptul de a decide scutirea de impozit pentru o astfel de clădire. În noua lege, însă, consiliile locale nu mai pot face asta lucru. Lor li se va da dreptul doar de a „reduce impozitul pe suprafeţele neconstruite ale terenurilor cu regim de monument istoric, în funcţie de suprafaţa afectată şi de perioada punerii monumentelor istorice la dispoziţia publicului pentru vizitare, precum şi instituţiilor specializate pentru cercetare”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare