Preţurile apartamentelor vor stagna abia în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii ARAI pun actuala evoluţie pe seama costurilor în creştere a terenurilor Încă o voce care pariază pe scumpirea în continuare a apartamentelor se face auzită în piaţa

Reprezentanţii ARAI pun actuala evoluţie pe seama costurilor în creştere a terenurilor

Încă o voce care pariază pe scumpirea în continuare a apartamentelor se face auzită în piaţa imobiliară. Într-o conferinţă de presă, Ruxandra Cleciu, preşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), a declarat că abia peste aproximativ cinci ani vom asista la o stabilizare a preţului locuinţelor.

"Deşi în Bucureşti sunt în lucru circa 70 de proiecte rezidenţiale de dimensiuni medii şi mari, care vor fi gata în 2009, preţurile nu vor scădea atât de repede. Costul ridicat al forţei de muncă şi terenurile tot mai scumpe sunt două elemente importante care pun presiune pe preţul de vânzare al apartamentelor", a argumentat preşedintele ARAI.

Reglementare europeană a imobiliarului românesc

Un deziderat al Asociaţiei Naţionale de profil este şi reglementarea, în spirit european, a pieţei imobiliare româneşti, dar şi a statutului agentului imobiliar. "După elaborarea şi adoptarea unui standard profesional, se va putea introduce şi sistemul de certificare unică a agentului imobiliar, care ar putea fi recunoscută ca şi certificare europeană. Iar după ce vor exista atât standardul, cât şi certificarea, vor fi întrunite toate condiţiile pentru elaborarea unei legi a serviciilor imobiliare", afirmă Cristian Popescu-Ialomiţa, vicepreşedinte ARAI, dar şi al Confederaţiei Europene Imobiliare (CEI). Totodată, ARAI a finalizat a doua ediţie dintr-o serie de cursuri pentru obţinerea prestigioasei calificări - Certified Internaţional Property Specialist (CIPS). "Deţinerea calificării CIPS reprezintă accesul într-un adevărat club de elită.

Pe lângă accesul la informaţii despre aproape 100 de pieţe imobiliare, deţinătorii calificării CIPS din România au posibilitatea de a face parte dintr-o reţea internaţională de profesionişti, care se ghidează după aceleaşi reguli şi valori dobândite în perioada cursurilor de pregătire", a afirmat preşedinte ARAI, Ruxandra Cleciu. Calificarea CIPS este acordată de National Association of Realtors (NAR) din Statele Unite, asociaţia agenţiilor imobiliare de peste Ocean. Studiile NAR arată că deţinătorii calificării CIPS sunt unii dintre cei mai experimentaţi profesionişti din businessul imobiliar. 85% din aceştia au peste 10 ani de experienţă în tranzacţiile imobiliare, iar 35% din ei chiar mai mult de 20 de ani de practică imobiliară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă