Premieră pentru România: grădini urbane finanțate de Comisia Europeană

0
Publicat:

Ministrul Investiţiilor Marcel Boloş a declarat vineri că, în premieră pentru România, se vor putea finanţa direct de către Comisia Europeană proiecte de tip Bauhaus, îmbinând arhitectura şi mediul, pentru o dezvoltare armonioasă.

Proiectele de tip Bauhaus îmbină arhitectura şi mediul

Sunt proiecte de noutate, pe care le urmăreşte direct Comisia Europeană şi le alocă bugete pentru a le implementa cu finanţare de la CE. Noul Bauhaus este o premieră la nivelul Uniunii Europene, dar mai ales pentru România. Mi-au atras atenţia două proiecte din Oradea – Grădina urbană Nufărul, proiect estimat de 25 milioane de euro şi cel al Grădinii termale Ioşia, estimat la 20 milioane de euro, proiecte de tip Bauhaus ce pot fi finanţate direct prin alocări speciale ale CE. Eu vă susţin să faceţi demersuri pentru finanţarea lor, pentru că e posibil ca la implementarea lor să vină chiar preşedinta Comisiei Europene, dna Ursula von der Leyen, care susţine acest nou Bauhaus european”, a declarat, în conferinţă de presă, Marcel Boloş.

Un al doilea calup de proiecte tip Bauhaus este, potrivit ministrului, în oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, tot pentru o grădină urbană, pe zece hectare.

M-aş bucura dacă regiunea ar avea două proiecte selectate. Am vrut să fac această precizare pentru că este o premieră pentru România şi vă rog să scrieţi despre aceste proiecte care merită multiplicate,” a subliniat ministrul Boloş, prezent la raportul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea.

von der Leyen: Europa poate fi primul continent neutru din punct de vedere climatic

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susţine noul Bauhaus european, afirmând, potrivit postărilor pe internet, că acesta „va fi o forţă motrice care va da avânt Pactului verde european într-un mod atrăgător, inovator şi centrat pe om. Va fi o mişcare bazată pe durabilitate, accesibilitate şi estetică, ce va aduce Pactul verde european mai aproape de oameni şi va face ca reciclarea, energia din surse regenerabile şi biodiversitatea să devină o a doua natură.”

Pactul verde european, a declarat Ursula von der Leyen, reprezintă noua strategie de creştere.

Obiectivul principal este ca, în 2050, Europa să fie primul continent neutru din punct de vedere climatic. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să facem mai mult decât să reducem emisiile. Avem nevoie de un model economic care să dea înapoi planetei ceea ce primeşte de la aceasta, printr-o economie circulară alimentată cu energie din surse regenerabile,” a afirmat ea, într-un articol de opinie.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!