Ponta îi transmite şefului ANAF că rămâne în funcţie cât timp are încasările planificate: Pentru ianuarie sunt mulţumit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Diaconu, nu va fi schimbat din funcţie atât timp cât va îndeplini planul de încasări la buget sau îl va depăşi, a declarat premierul Victor Ponta, arătând că este foarte mulţumit de activitatea ANAF pentru luna ianuarie, deoarece încasările au crescut cu 9%.

Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, a declarat miercuri că nu va demisiona de la conducerea ANAF, deoarece un astfel de gest ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat şi că elementele de natură raţională trebuie să prevaleze, nu cele emoţionale.

„Actul de demisie de la conducerea unei instituţii de importanţa ANAF–ului este un act de mare responsabilitate cu posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat, mai ales acum, când ANAF-ul, dupa cum cunoaşteţi, este într-un proces amplu de reorganizare şi reformare. În consecinţă, în luarea unei astfel de decizii, prevalează elementele de natură raţională şi nu emoţională, mai ales că întotdeauna m-au revendicat din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fiu beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie“, a spus Diaconu miercuri.

Întrebat, joi, de presă dacă îl va schimba din funcţie pe şeful ANAF, premierul Ponta a precizat că Diaconu va rămâne la conducerea instituţiei cât timp respectă planul de încasări.

„Acolo e simplu, cât timp are încasări la cât e planul de încasări sau mai mari, sunt mulţumit. Cât le are sub, nu mai sunt mulţumit şi îl schimbăm“, a spus Ponta.

El a menţionat că, în privinţa colectărilor la buget pe luna ianuarie, este foarte mulţumit, deoarece au crescut cu 9%.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Diaconu va fi exclus din PNL dacă nu doreşte să se conformeze deciziei de a ieşi de la guvernare.


Gelu Diaconu, şeful Fiscului, susţinut de PNL, nu demisionează. Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, a declarat agenţiei Mediafax că nu va demisiona de la conducerea Agenţiei Naţionalea de Administrare Fiscală (ANAF), deoarece un astfel de gest „ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat“ şi că „elementele de natură raţională trebuie să prevaleze, nu cele emoţionale“.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”