Pleaşca Pleşca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa se face că, de pildă, domnul Horia Roman Patapievici a ajuns coleg de meserie în domeniul cultural cu domnul Eugen Pleşca.

Întrebată care ar fi una dintre cele mai importante realizări ale acestui mandat prezidenţial, o distinsă ziaristă a răspuns fără să clipească: condamnarea comunismului. Corect. Acum trei ani, în faţa Parlamentului s-au pus lucrurile în adevărata lor lumină.

De atunci şi până acum situaţia a evoluat într-un mod cel puţin bizar, iar o ştire a ultimelor zile a provocat stupoare în rândul celor vigilenţi privind cariera foştilor securişti. Iată că domnul Eugen Pleşca va lucra de acum încolo pe ogorul atât de mănos al culturii naţionale. A dat omul concurs pe post şi se pare că îl va şi câştiga, din moment ce s-a nimerit să fie şi singurul candidat. E îndrăgostit de artă de pe vremea în care îşi servea ţara ca ofiţer al Securităţii. Deci, e bun de director. Şi alte cadre de nădejde îşi fac cu brio datoria în diverse structuri de partid şi de stat. Statul e unul, partidele la guvernare sunt două. Dar ce mai contează culoarea politică dacă la mijloc se află interesele bietei ţărişoare?

Ca să se ridice la înălţimea aşteptărilor,  ambele partide nu s-au sfiit să apeleze la oamenii cei mai competenţi. Aşa se face că, de pildă, domnul Horia Roman Patapievici a ajuns coleg de meserie în domeniul cultural cu domnul Eugen Pleşca. Situaţie pe care domnul Theodor Paleologu, ministrul tutelar de resort, a comentat-o, însă foarte puţin.

Excelenţa Sa, fost ambasador în Danemarca, a lăsat să se înţeleagă, oarecum trist şi frământat de întrebarea „a fi sau a nu fi ministru“, că ar fi avut mai multe de zis în chestiune, dar vai, a fost ameninţat cu remanierea! Ce mojicie! De neimaginat! Iată că oamenii, fie ei şi miniştri, sunt sub vremi şi nu invers. Ce putea oare să facă? Să protesteze? Ei aş, cine mai are timp de aşa ceva în ziua de azi? Să scrie o scrisoare? Însă  cui s-o trimită? Să plece în Danemarca? Dar nu mai e ambasador! Să-şi dea demisia? Nu, asta nu se poate! Orice, dar asta nu!

Teoreticianul conceptului de pleaşcă în politică a decis că îi e mult mai bine cu Pleşca pe cap. E o chestiune de opţiune personală. Şi când te gândeşti că domnul Patapievici era gata-gata să fie aruncat de la balconul Parlamentului în şedinţa de pomină pe când cu condamnarea comunismului. Bine că lucrurile ­s-au mai calmat şi am revenit la normalitate.

De altfel, nici alţi intelectuali de dreapta, unii colaboratori ai Comisiei Tismăneanu, nu au considerat că merită efortul să se implice în chestiune. Ne putem gândi că suferă în tăcere de teama căpcăunului Vanghelie. Dar ce literatură de sertar va apărea pe piaţă după ce „odiosul dictator“ va fi văzut fugind cu un elicopter în direcţia Rahova - Calea Ferentari!

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă