Pilonul II a obţinut un randament de 7% la şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul pensiilor private obligatorii din România a rămas cel mai performant din Europa.Reprezentanţii fondurilor de pensii administrate privat spun că prudenţa şi expertiza gru­pu­­ri­lor-mamă au adus Pilonului II un plus de 7,04% în primul semestru.

Sistemul fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) număra la finele primului semestru al acestui an 4,775 milioane de aderenţi, în creştere cu 243.694 faţă de nivelul înregistrat la finele lui 2008, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Dintre aceştia, participanţi cu contribuţii erau 4,358 milioane de persoane, în urcare cu 8,1%. Astfel, numărul celor care aveau conturi goale, fără nicio contribuţie după 14 viramente lunare, a scăzut în primele şase luni ale anului de la 11% la 8,7% din totalul conturilor, mai exact la 417.000.

Active de 2,2 milioane de lei la finele anului

Contribuţiile brute virate în intervalul ianuarie-iunie 2009 au fost de 679 de milioane de lei, iar valoarea activelor nete administrate de cele 13 fonduri de pensii private a crescut cu 742 de milioane de lei. Astfel, activul net a ajuns la 1,573 miliarde de lei.

 Potrivit directorului general al ING Fond de Pensii, Emilia Bunea, valoarea activelor nete ar putea ajunge la 2,2 miliarde de lei la finele acestui an, în timp ce numărul de participanţi ar putea creşte temperat până la 4,45 milioane de  persoane. În plus, Bunea a spus că, din cauza şomajului şi a dificultăţilor financiare ale angajatorilor, numărul conturilor goale la fiecare colectare lunară ar putea creşte de la 29%, în prezent, la 35-36%, la finele anului.

Randamentul mediu ponderat înregistrat de fondurile de pensii administrate privat a fost de 7,04% în primul trimestru. Având în vedere că rata inflaţiei a fost de 3,14% în primele şase luni ale anului, rezultă că randamentul real al Pilonului II a fost de 3,9%. Câştigul înregistrat de fondurile de pensii obligatorii în ultimul an a fost de 13,54%, iar media anuală a randamentului atins de la lansarea sistemului – de 12,91%.

Astfel, Pilonul II din România a rămas în prima jumătate a anului cel mai performant din Europa şi printre cele mai performante din lume, arată reprezentanţii APAPR.

„Rezultatele bune sunt explicate de faptul că, la momentul în care a demarat sistemul de pensii private din România, semnele crizei erau evidente, iar asta a făcut ca abordarea să fie una mult mai prudentă“, a spus Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii, care a subliniat că, în timp ce în alte state expunerea fondurilor pe acţiuni este de 30-40%, la noi este de sub 5%. În plus, el spune că expertiza grupurilor-mamă a influenţat pozitiv performanţele fondurilor de pe piaţa românească.

Expunere în creştere pe acţiuni listate

În primele şase luni ale anului, s-a observat o reorientare a investiţiilor către noi motoare de creştere, de la titluri de stat şi conturi bancare către obligaţiuni corporative şi acţiuni. Astfel, la 30 iunie, fondurile aveau plasate 54,8% din active în titluri de stat, 33,3% în obligaţiuni corporative şi supranaţionale, 3,6% în obligaţiuni municipale şi 4% în depozite bancare.

Activele plasate în acţiuni listate erau de doar 3,7% din total, iar în fonduri mutuale – de 0,7%.

Contribuţiile la pensii facultative, plătite mai greu

Unii angajatori nu mai pot plăti contribuţiile la fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă, a spus Crinu Andănuţ, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.

În plus, o parte dintre companii au încercat să-şi convingă angajaţii să preia cota-parte pe care acestea o plăteau. Pe Pilonul III, cele mai multe vânzări noi la nivel de piaţă se înregistrează mai mult pe segmentul de retail, cele de pe segmentul corporativ fiind foarte puţine, susţin reprezentanţii APAPR. Pe de altă parte, numărul participanţilor care renunţă să mai plătească contribuţiile este mai mare pe segmentul de retail.

La finele primului semestru al acestui an, sistemul de pensii facultative număra 169.609 de participanţi, în creştere cu 18.864 faţă de începutul anului. La finele lui 2009, numărul total de aderenţi la sistem ar putea ajunge la 190.000-200.000, potrivit estimărilor Emiliei Bunea, directorul general al ING Fond de Pensii.

În ceea ce priveşte valoarea activelor nete ale celor 11 fonduri funcţionale pe Pilonul III, aceasta a urcat, la finele lunii iunie, la 139,8 milioane de lei şi se aşteaptă să crească lunar cu 10 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite