Piaţa muncii: Românii vor să afle ofertele salariale din anunţurile de angajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eforturile companiilor de a atrage angajaţi potriviţi s-au intensificat, pe fondul unui volum de activitate crescut, iar acest lucru se observă cel mai bine în numărul mare de anunţuri publicate pe platforma de recrutare BestJobs.

În acest sens, conform celui mai recent sondaj BestJobs, salariul este principalul motiv pentru care candidaţii aleg să îşi schimbe locul de muncă. 54% dintre respondenţi au spus că au aplicat la un job nou doar pentru că salariul afişat pentru poziţia respectivă era mai mare decât câştigau ei. În plus, aproape toţi participanţii la studiu (96%) au spus că preferă să ştie salariul pentru poziţia la care aplică încă de la citirea anunţului.

44% dintre cei care caută noi oportunităţi ezită să aplice la joburile care nu au salariul afişat, pe motiv că oferta salarială ar putea să fie sub nivelul pieţei. Alţi 46% dintre participanţii la sondaj spun că apreciază transparenţa în cazul anunţurilor care publică salariul şi 42% consideră că afişarea salariului este firească şi toţi angajatorii ar trebui să o practice.

Salariul este, de asemenea, şi principalul criteriu în funcţie de care candidaţii analizează posibilitatea de a aplica la un job, declară 87% dintre aceştia, urmat de descrierea activităţii, importantă pentru 68%. Pentru 30% dintre ei, e important nivelul de experienţă necesar şi pentru alţi 20%, posibilitatea de a lucra de la distanţă. 

39% dintre candidaţii care au răspuns sondajului BestJobs spun că ar aplica la un job chiar dacă salariul afişat este mai mic decât ar fi dispuşi să accepte, dar s-ar pregăti să negocieze în cadrul interviului. Pe 55% dintre respondenţi, salariul mai mic din anunţ i-ar împiedica să aplice.

Înainte de a ajunge la interviu, candidaţii iau în calcul, în primul rând, dacă nivelul salariilor este în acord cu piaţa, lucru valabil pentru 73% dintre respondenţi. 59% se informează despre reputaţia companiei, citind păreri ale altor angajaţi ai companiei. 60% sunt curioşi să afle despre cultura, misiunea şi valorile companiei înainte de a participa la interviu, pe când, pentru alţi 52% e importantă locaţia biroului. Profilul profesional al managerului este mai important decât site-ul companiei sau prezenţa acesteia în social media, conform studiului BestJobs, întrucât 20% dintre candidaţi au spus că analizează profilul managerului şi doar 10% site-ul companiei. 

Ajunşi la interviu, candidaţii vor să ştie, în primul rând, care este salariul sau intervalul salarial oferit pentru job-ul respectiv, după cum declară 81% dintre participanţii la sondaj. În plus, aceştia se interesează despre rolul pe care l-ar avea în cadrul echipei, în eventualitatea angajării (74%), despre beneficiile extra-salariale (54%) şi despre posibilităţile de promovare (44%). O treime dintre respondenţi întreabă în etapa interviului detalii despre proiectele pentru care ar lucra şi doar 5% se interesează de politica de concedii. 

În opinia candidaţilor, pentru a atrage angajaţii potriviţi, companiile ar trebui să ofere salarii peste nivelul pieţei (57%), beneficii extra-salariale (54%), proceduri pentru activitatea desfăşurată de viitorii angajaţi (49%) şi transparenţă cu privire la deciziile luate (38%). Alţi candidaţi consideră că ar fi util ca angajatorii să ofere un proces de integrare detaliat (31%), posibilitatea de a lucra remote oricând (26%) şi zile libere pentru ocazii speciale, cum ar fi ziua de naştere a angajatului, a copilului sau copiilor acestora (18%). 

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry