Piaţa de evaluare din România va ajunge la 15 milioane de euro în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dezvoltarea sectorului imobiliar a determinat, în 2006, o creştere a pieţei cu peste 30% Peste 220 de firme de evaluare şi cei aproximativ 7.000 de evaluatori independenţi formează în

Dezvoltarea sectorului imobiliar a determinat, în 2006, o creştere a pieţei cu peste 30%

Peste 220 de firme de evaluare şi cei aproximativ 7.000 de evaluatori independenţi formează în ţara noastră o piaţă relativ mică, însă cu o dinamică şi un potenţial de creştere foarte ridicate. În 2006, piaţa de evaluare a înregistrat un avans de aproximativ 40%, iar specialiştii se aşteaptă ca ritmul de creştere să se menţină şi în acest an.

"Piaţa de evaluare s-a ridicat, anul trecut, la aproape 11 milioane de euro, iar pentru acest an estimez o creştere cu 40% - 50%, până la 15 milioane de euro", a declarat, pentru Adevărul, Mihail Bojincă, fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

Piaţa de evaluare din România este foarte tânără, ea conturându-se la începutul anilor '90, odată cu începerea privatizărilor societăţilor de stat. "Prima etapă a debutat, astfel, cu un volum foarte mare de muncă pentru evaluarea întreprinderilor. Odată cu expansiunea creditului ipotecar, piaţa de evaluare a început să fie dominată de segmentul evaluărilor imobiliare", explică Bojincă.

Iar aderarea la Uniunea Europeană va determina intensificarea preluărilor de către investitorii străini a unor companii private, şi, implicit, a cererii pentru rapoarte de evaluare. "Creşterea numărului de achiziţii şi fuziuni, mai ales în contextul interesului ridicat al străinilor pentru companii româneşti, înfiinţate în anii '92-'94, este de aşteptat să stimuleze şi piaţa evaluărilor din ţara noastră", a declarat pentru Adevărul, Ion Anghel, preşedintele ANEVAR.

Expansiunea creditului ipotecar - motorul pieţei

"Piaţa de evaluare a înregistrat anul trecut un ritm de creştere de 30%-40%, datorat, în special, creditului ipotecar de retail", a declarat pentru Adevărul, Adrian Crivii, directorul general al societăţii de evaluare Darian. Creditele ipotecare acordate anul trecut de băncile comerciale din România s-au ridicat la 2,4 miliarde de euro, în creştere cu 66% faţă de 2005, iar analiştii bancari susţin că acestea vor deveni, în 2007, motorul dezvoltării creditului pentru populaţie. "Cel mai mare volum de rapoarte de evaluare este asigurat, în momentul de faţă, de sectorul imobiliar. Numărul evaluărilor a crescut direct proporţional cu expansiunea creditului ipotecar, iar evoluţia acestuia va genera, în continuare, o capacitate suplimentară de lucru pentru evaluatori", susţine, la rândul său, Mihail Bojincă.

Impozitul pe clădiri va creşte cu 40% volumul lucrărilor

În domeniul imobiliar, evaluările au mai multe utilităţi: fie pentru înregistrarea în contabilitate, pentru impozitare, pentru despăgubiri, fie pentru garanţii bancare. Un volum foarte mare de lucrări de evaluare va fi asigurat, în perioada următoare, însă, pentru raportarea financiară, în cazul căreia marea majoritate a întreprinderilor din România trebuie să-şi reevalueze proprietăţile imobiliare cel puţin o dată la trei ani. "În acelaşi timp, va apărea un volum foarte mare generat de impozitarea la valoarea de piaţă a proprietăţilor, ţinând cont că sunt aproximativ opt milioane de locuinţe", spune fostul preşedinte ANEVAR. Evaluarea pentru impozitare ar putea creşte cu 40% volumul de lucrări de evaluare, este de părere Bojincă. Evaluarea pentru impozitare are, însă, alt specific, se realizează pe baze statistice, necesită tehnică de calcul şi nu este "dedicată" evaluatorului individual. O piaţă temporară va fi asigurată şi de evaluările pentru despăgubirile conform Legii 247 privind reforma în domeniul proprietăţii.

Evaluare la standarde internaţionale

Din punct de vedere profesional, piaţa de evaluare din România este mai bine reglementată faţă de alte ţări din Europa, dar se află, încă, în urma celor din America de Nord. "Noi am adoptat standardele internaţionale încă din anul 2003, întrucât acestea sunt suficient de flexibile ca să se aplice în orice ţară. Există, însă, şi câteva lucruri care nu sunt cuprinse în standardele internaţionale. Un exemplu în acest sens este constituit de standardul pentru asigurări, care se află în momentul de faţă la Comitetul Internaţional", explică Gheorghe Bădescu, vicepreşedintele Comitetului Internaţional de Elaborare a Standardelor de Evaluare.

Creşterea numărului de achiziţii şi fuziuni este de aşteptat să stimuleze şi piaţa evaluărilor din România
Ion Anghel
preşedintele ANEVAR

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos