Peste 1,75 de milioane de locuinţe erau asigurate printr-o poliţă PAD, la sfârşitul anului trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Radu, PAID

La nivelul pieţei de asigurări, perioada pandemiei s-a tradus printr-o uşoară creştere a gradului din acoperire printr-o asigurare obligatorie a locuinţei, cu 1.753.520 de locuinţe asigurate printr-o poliţă PAD (asigurarea obligatorie a locuinţei) la finalul anului 2020.

Potrivit unui comunicat al PAID – Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, gradul de cuprindere în asigurare ajungând la 19,28%, comparativ cu 19,18% în 2019. 

Astfel, creşterea numărului de poliţe PAD încheiate în 2020 s-a resimţit şi la nivelul asigurărilor facultative de locuinţă, numărul acestora crescând şi el uşor. 

”75% dintre poliţele PAD active au fost încheiate în mediul urban şi 25% în mediul rural. În funcţie de tipul locuinţei, 94,7% dintre poliţele PAD au fost încheiate pentru cele de tip A şi 5,3% pentru cele de tip B.”, transmit reprezentanţii PAID.

Potrivit acestora, regiunile cel mai bine acoperite prin asigurare sunt, în continuare, Transilvania (21% din totalul poliţelor), Bucureşti (20%) şi Muntenia (18%). La polul opus, cea mai mică acoperire o întâlnim în Bucovina (3% din totalul poliţelor), Maramureş (3%), Crişana (4%) şi Dobrogea (4%).

Sursa citată menţionează că, un semnal pozitiv este dat de primării cum sunt cele ale Braşovului, Aradului şi, recent, a comunei Pantelimon, care a anunţat că de la jumătatea anului va face controale pentru a verifica încheierea asigurării obligatorii a locuinţei şi astfel, cresc semnificativ şansele ca numărul locuinţelor asigurare să fie tot mai mare. 

Şi componenta de daune a înregistrat o uşoară creştere, PAID achitând anul trecut despăgubiri în valoare de circa 5,66 milioane de lei, fata de 5,35 milioane de lei in 2019. 

În continuare inundaţiile au provocat cele mai mari daune, ducând la despăgubiri de 4,07 milioane de lei, urmate de alunecările de teren, cu 1,46 milioane de lei şi cutremurul, cu 128,096 lei. 

”Obiectivul nostru major este să creştem gradul de acoperire prin asigurarea obligatorie a locuinţei în România, ceea ce face ca orice creştere să fie importantă. Continuăm să fim principalul comunicator pe tema asigurării locuinţei şi resursele noastre se îndreaptă spre proiecte adresate tuturor categoriilor de public vizate de acest subiect. Demontăm mituri despre asigurările, explicăm necesitatea acestora, ne sprijinim partenerii şi suntem activi, constant, pe toate segmentele care susţin o creştere a acoperirii prin asigurare a locuinţelor românilor”, declară Nicoleta RADU, Director General, PAID România. 

Planurile PAID România pentru susţinerea segmentului asigurărilor de locuinţe

PAID România susţine proiecte ale unor entităţi precum ARCEN - Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate şi Fundaţia Comunitară Bucureşti, având convingerea că este esenţială investiţia în informarea, conştientizarea şi pregătirea populaţiei în eventualitatea producerii unui dezastru de proporţii, cum a fost cutremurul din 4 martie 1977. 

Potrivit datelor transmise, pe lângă continuarea proiectelor de comunicare menite să aducă asigurarea locuinţei cât mai sus în lista de priorităţi a românilor, PAID a dezvoltat şi menţine strategia implementată în 2020 cu privire la susţinerea tuturor celor implicaţi în distribuţia de asigurări de locuinţă, aceştia fiind cei în puterea cărora stă cel mai mult impulsionarea creşterii semnificative a gradului de cuprindere în asigurare. 

De asemenea, începând cu luna martie, PAID are un site nou, actualizat cu cele mai recente informaţii despre asigurarea locuinţei, precum şi un portal care permite clienţilor să achiziţioneze online poliţe PAD.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată