Pensiile ar putea creşte mai devreme. Cum se modifică legea pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Eduard Enea

Fostul premier Victor Ponta, liderul Partidului Pro România, susţine că a convins parlamentarii să majoreze punctul de pensie începând cu 1 ianuarie 2019, în loc de septembrie 2019. De asemenea, el spune că punctul de pensie se va majora direct la nivelul prevăzut pentru anul 2021. Acestea ar fi câteva modificări la legea pensiilor, aprobate în Parlament.

„Azi deputaţii PRO Romania au obţinut unanimitate pe amendamentul depus în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului, prin care punctul de pensie va avea valoarea de 1.875 lei, începând din data de 1 ianuarie 2019. În varianta iniţială, susţinută de Dragnea şi Dăncilă, creşterea punctului de pensie era etapizată pe durata a 3 ani, după cum urmează:

- 1 septembrie 2019 - 1265 lei              

- 1 septembrie 2020 - 1775 lei

- 1 septembrie 2021 - 1875 lei”, scrie Victor Ponta, pe Facebook.

Pentru ca pensiile să poată creşte de la 1 ianuarie 2019, legea pensiilor, împreună cu acest amendament, trebuie să treacă de Comisia de Muncă, iar după aceea de plenul Camerei Deputaţilor. Legea trebuie să fie promulgată şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută, Victor Ponta a propus partidelor din „Alianţa Anti-Dragnea” ca, la dezbaterea în Camera Deputaţilor a noii legi a pensiilor, să voteze un amendament potrivit căruia toate măririle să se aplice de la 1 ianuarie 2019 nu din 2021.

„1. Dacă există bani la buget pentru măririle promise de Guvern atunci trebuie daţi imediat. Părinţii şi bunicii noştri au dreptul să primească imediat pensii mai mari care să compenseze inflaţia şi creşterile uriaşe de preţuri.

2. Dacă nu există bani în buget în 2019 atunci cu siguranţă nu au cum să existe nici în 2021 (cum au promis după alegeri). Nu trebuie să acceptăm ca părinţii şi bunicii noştri să fie minţiţi şi manipulaţi de o gaşcă de hoţi ticăloşi”, scria fostul premier PSD.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului