Pe scurt
0Titlurile de stat, listate din 28 iulie Titlurile de stat vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) începând cu 28 iulie, potrivit Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), în
Titlurile de stat, listate din 28 iulie
Titlurile de stat vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) începând cu 28 iulie, potrivit Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), în conformitate cu anunţul din 11 iulie al ministrului de resort, care precizase că mai era nevoie doar de avizul băncii centrale. "Noi avem toată documentaţia pregătită şi aşteptăm ca banca centrală să-şi dea avizul pentru listarea titlurilor de stat", susţine Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor. (NewsIn).
Roaming şi pe cartele
Utilizatorii de cartele preplătite şi abonamente reîncărcabile ai Orange România vor putea trimite şi primi, începând cu 28 iulie, mesaje multimedia cu imagini, sunet şi text (MMS) atunci când călătoresc în străinătate. Orange România a lansat serviciul MMS în noiembrie 2002. Un an mai târziu, abonaţii Orange au avut posibilitatea să utilizeze acest serviciu şi în roaming. (Mediafax)
Bugetul UE pentru proiecte structurale şi agricultură
România intenţionează să asigure, din fondurile alocate de la bugetul comunitar pe 2009, finanţarea acţiunilor structurale şi a agriculturii, precum şi finalizarea asistenţei de pre-aderare. Priorităţile României pentru bugetul 2009 sunt asigurarea finanţării pentru acţiuni structurale şi agricultură, pentru finalizarea asistenţei de pre-aderare, precum şi asigurarea posturilor pentru extindere şi a finanţării aferente. "Comisia va prezenta o actualizare a creditelor de plată pentru 2009, pe baza nevoilor actualizate ale statelor membre", se arată în comunicatul MEF. (NewsIn)
Retailerii internaţionali vin în România
Marile companii multinaţionale din retailul cu electronice şi electrocasnice vor începe să intre pe piaţa românească cel târziu peste doi ani. Principalele companii pe piaţa europeană sunt DSG International şi Kesa Electricals (din Marea Britanie) şi grupul german Metro, cu reţelele Media Markt şi Saturn. (Mediafax)
Gaze pentru electricitate
Petrom consideră că utilizarea a 1,2 miliarde metri cubi de gaze din producţia proprie pentru generarea de electricitate, în centrala în cogenerare de 860 MW, este mai rentabilă decât livrarea acestei cantităţi de gaze pe piaţă. Petrom a produs anul trecut 5,75 miliarde metri cubi de gaze. Prin distribuirea a 1,2 miliarde metri cubi de gaze către termocentrală, pe piaţă va fi înregistrat un deficit de gaze, care va trebui acoperit prin importuri suplimentare. (Mediafax)
Rompetrol ieftineşte carburanţii
Rompetrol ieftineşte de joi, 24 iulie, preţul carburanţilor cu 0,05 lei/litru, potrivit datelor afişate de Rompetrol în benzinăriile proprii. Astfel, un litru de benzină Premium E4 de la Rompetrol va costa 4,23 lei, benzina Efix 95 se va vinde cu 4,19 lei/litru şi benzina Euro Super 98 Fără Plumb va costa 4,82 lei/litru. (NewsIn)