Pe când relaxarea fiscală promisă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea ajutorului pentru IMM-uri va rămâne doar o iniţiativă de bun-simţ dacă celelalte măsuri anticriză promise nu sunt adoptate. Citiţi în numărul şase al revistei Forbes România despre impactul extinderii schemei de minimis şi nevoia de a accelera relaxarea creditării şi a fiscalităţii.

Antreprenori, aşezaţi-vă repede la coadă pentru ajutorul de maximum 200.000 de euro din partea statului! Lista este scurtă, aşa că cine vrea să prindă fondurile nerambursabile promise de Guvern trebuie să se grăbească.  La sfârşitul lunii mai, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat că valoarea aşa-numitelor ajutoare de minimis acordate IMM-urilor pentru dezvoltare şi modernizare va creşte de 20 de ori, de la cinci milioane de euro, la 100 de milioane de euro.

Banii urmează să fie repartizaţi astfel: 20 de milioane de euro în 2009 şi câte 40 de milioane de euro în 2010 şi 2011. Sigur, nimeni nu poate spune că măsură nu este bună, atât timp cât miza este sprijinirea sectorului privat.

Totuşi, dacă facem un simplu calcul, constatăm că, anul acesta, pot beneficia de sprijinul nerambursabil de 200.000 de euro numai 100 de firme (asta, în condiţiile în care toate firmele ar aplica pentru plafonul maxim). Iar în următorii doi ani, alte 400 de întreprinderi mici şi mijlocii ar putea obţine finanţare.

De fapt, 500 dintr-un total de 600.000, adică nici măcar 1% din societăţile româneşti. Bineînţeles, numărul acestora ar putea creşte dacă firmele nu vor solicita plafonul maxim. „În cifre absolute, 500 de IMM-uri care primesc acest ajutor nu vor genera un PIB magnific, dar pot să supravieţuiască mai uşor“, explică Dan Barna, managing partner la Structural Consulting Group.

Va reuşi majorarea plafonului de ajutorare să contribuie la relansarea economică? Răspunsul este simplu: cu 100 de milioane de euro nu se face primăvară.

Dacă vrea să ajute cu adevărat antreprenorii, mai ales în contextul economic actual, statul ar trebui să facă mai mult. Spre exemplu, o soluţie la îndemâna guvernanţilor ar putea fi instituirea unor facilităţi fiscale aplicabile pentru toate companiile.

Miza este creditul

Sigur, este important să pui la dispoziţia firmelor mai multe resurse financiare (prin schema de minimis), dar relansarea creditării este vitală pentru mediul antreprenorial. Subvenţionarea de către stat a dobânzilor pentru creditele de cofinanţare a proiectelor cu fonduri europene nerambursabile ar putea fi o altă măsură de stimulare a firmelor. Bineînţeles aceasta a fost vehiculată de guvernanţi, dar a rămas tot o promisiune neonorată.

Situaţia s-ar putea însă schimba în bine dacă liniile de finanţare puse la dispoziţie de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Mondială ar fi valorificate. „Trebuie să vedem dacă aceste linii de finanţare vor fi valorificate, dacă se vor face parteneriate cu statul“, spune economistul Daniel Dăianu.

Important este, de asemenea, şi ce se întâmplă şi cu restul măsurilor anticriză îndreptate spre creditare. Momentan, singura despre care putem spune că a avut succes este continuarea garantării în proporţie de 80% pentru împrumuturile firmelor mici şi mijlocii şi înfiinţarea Fondului de Contragarantare.

Revenind la ajutoarele de minimis trebuie menţionat că acestea vor putea fi accesate doar de firmele care performează. Cele care au datorii cu termenul de scadenţă depăşit, atât la stat sau către alte companii, nu vor primi fondurile nerambursabile.

Performanţa este obligatorie

Având în vedere condiţiile de acordare a fondurilor nerambursabile, dar şi condiţiile de piaţă, ajutoarele de minimis îşi dovedesc încă o dată limitele. Aşadar, este imperios necesar ca statul sa-şi onoreze promisiunile făcute antreprenorilor. Mai ales că scăderea de 6,4% a Produsului Intern Brut în primul trimestru, mult peste aşteptări, ne-a arătat că nu e de glumă cu criza! 

Puteţi citi în numărul 6 al revistei Forbes România

Fără scăpare. Hotelierii de pe litoral vor fi obligaţi de la anul să deschidă unităţile de cazare de pe 15 mai. Asta vrea să le impună ministrul Elena Udrea pentru revitalizarea turismului la Marea Neagră. Poate că soluţia ar fi alta: reconstruirea de la zero.

Românii supravieţuitori pe Wall Street. Trei români care au făcut bani buni pe Wall Street nici nu se gândesc să dea acum bir cu fugiţii. Vor să rămână ancoraţi în afacerile americane, aşa cum Bruce Willis a rezistat în seria „Die Hard“.

Industria de securitate prinde forţă. Într-o industrie controversată şi zguduită de scandaluri, firmele de pază şi protecţie au fost ajutate de boomul economic din ultimii ani să câştige clienţi şi putere financiară. Companiile multinaţionale din domeniu au preluat încet-încet controlul pieţei din România.

Constatare

Plata TVA la încasare şi neimpozitarea profitului reinvestit sunt câteva din promisiunile neonorate ale Guvernului faţă de antreprenori. Între timp, noua schemă de minimis a intrat în vigoare de ieri. Ghidul solicitantului se găseşte pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice.

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG