Patrick Gelin se retrage de la conducerea BRD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patrick Gelin, preşedinte director general în cadrul BRD – Groupe Société Générale (BRD), se retrage de la conducerea instituţiei bancare, după 40 de ani de carieră în cadrul grupului francez. Acţionarii sunt convocaţi la data de 14 decembrie pentru alegerea unui nou administrator, al cărui mandat va începe la 1 ianuarie 2010.

Candidatul propus aprobării Adunării generale este Guy Marie Charles Poupet.

"Domnul Patrick Gelin a renunţat la mandatul de membru în Consiliul de Administraţie şi la funcţia de preşedinte director general al BRD – Groupe Société Générale ca urmare a deciziei personale, în deplin acord cu conducerea Grupului Société Générale, de a se retrage din activitatea profesională după 40 de ani de carieră în cadrul Grupului Société Générale", se arată în comunicatul băncii.

BRD-SocGen a obţinut, în primele nouă luni ale anului, un profit net de 660 de milioane de lei (156 de milioane de euro), în scădere cu 19% faţă de intervalul similar din 2008, în condiţiile creşterii provizioanelor de aproape trei ori, la 673 de milioane de lei (159 de milioane de euro). "Activitatea bancară a suferit şi în trimestrul al treilea efectele crizei. Acest lucru s-a întâmplat pe de o parte din cauza lipsei cererii de produse şi servicii bancare, mai ales pe piaţa persoanelor fizice, şi pe de altă parte din cauza continuării creşterii creditelor neperformante", a declarat la anunţarea rezultatelor preşedintele BRD, Patrick Gelin.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri