Orban: Bugetul pentru 2021 probabil va fi pus în dezbatere în cursul acestei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO Facebook

Ludovic Orban a anunţat că probabil în această săptămână va fi pus în dezbatere proiectul de buget pentru anul 2021.

„Abia ce e lansat proiectul de buget în dezbatere publică. Probabil în cursul acestei săptămâni (va fi bugetul în dezbatere publică – n.r.). Probabil a avut loc prima şedinţă de Guvern în care s-a prezentat proiectul de buget. Nu ştiu de existenţa unor nemulţumiri, pe mine nu m-a sunat niciun ministru. În general am luat deciziile legate de buget care sunt decizii grele. Suntem într-un an în care, hai să fim cinstiţi, nu ne putem comporta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Am avut o criză economică generată de pandemie, am avut o reducere a veniturilor la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul trebuie construit ţinând cont de rigorile care sunt impuse de Tratatul UE şi de faptul că există declanşată procedura de deficit excesiv şi ca atare noi trebuie să respectăm toate ţintele de deficit care au fost negociate cu partenerii noştri de la nivelul UE”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat miercuri la Parlament când va ajunge bugetul în Parlament şi dacă există nemulţumiri ale miniştrilor USR-PLUS cu privire la banii primiţi la ministere, de exemplu Ministerul Economiei ceruse 2,5 miliarde pentru HoReCa şi ar fi primit doar un miliard. 

Preşedintele PNL a mai spus că obiectivul acestui buget este cel al relansării economice bazată pe o creştere a investiţiilor şi a gradului de absorbţie a fondurilor europene.

„Obiectivul nostru prin acest buget este relansarea economică care să se bazeze pe o creştere a sumelor alocate investiţiilor, pe o creştere a absorbţiei fondurilor europene, o adoptare cât mai rapidă a PNRR, astfel încât să putem utiliza cele peste 30 miliarde euro care vor fi la dispoziţia României, granturi şi împrumuturi. Orice creştere de venituri ulterioară, pentru fiecare categorie de cetăţeni, indiferent că sunt angajaţi în sectorul privat, în sectorul public, profesii liberale, oameni aflaţi la pensie, depinde de o creştere economică cât mai puternică. Obiectivul pe care îl avem în acest an este acela de a ne îndrepta gradual către deficitul normal şi anume un deficit de sub 3%, în termenul în care a fost negociat cu partenerii din UE. Anul acest avem un deficit în jur de 7% pe care trebuie să îl respectăm. De asemenea, trebuie să asigurăm şi măsuri de reformă care să ducă la reducerea deficitului structural, prin reducerea cheltuielilor pe termen lung care sunt considerate nenecesare şi pentru care nu există resursele financiare. Doar astfel se poate pune în practică o politică economică sănătoasă care să asigure relansarea economică, care să asigure o creştere economică cât mai rapidă pentru că asta va duce şi la creşterea veniturilor”, a completat Orban.  

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €