Operele de artă rămân o investiţie de lux
0Dacă aş avea bani, mi-aş cumpăra un tablou de Corneliu Baba. Am auzit că are cotă foarte bună pe piaţă. Numai că nimeni nu mi-ar putea garanta faptul că este autentic. Rata de falsuri
Dacă aş avea bani, mi-aş cumpăra un tablou de Corneliu Baba. Am auzit că are cotă foarte bună pe piaţă. Numai că nimeni nu mi-ar putea garanta faptul că este autentic. Rata de falsuri atribuită marelui pictor este mare. Altfel, chiar dacă piaţa operelor de artă de la noi este considerată de specialişti a fi una încă riscantă, investiţiile din domeniu au înregistrat o creştere considerabilă în ultimii ani.
Dacă ai potenţial financiar, poţi investi în opere de artă cu o oareşce cotă pe piaţa de profit. Numai că, în România, ai toate şansele să-ţi agăţi pe pereţii casei falsuri. şi asta pentru că, în goana după ceva cu "ştaif", ai avea nevoie de o consiliere la nivel profesional. Iar în România dai greu de un profesionist. Adevăraţii experţi îi numeri pe degete şi lucrează pentru cei câţiva colecţionari "cu greutate". Chiar dacă ai afla că un tablou de Baba este scos la licitaţie, nu e bine să te înscrii în cursa pentru achiziţionarea lucrării dacă n-ai un consilier bun lângă tine. Este cunoscut în lumea artei faptul că maestrul a lăsat în atelierul propriu multe lucrări neterminate. La începutul anilor '90, acestea au intrat în posesia mai multor pictori, elevi ai marelui artist, care au "completat" în acelaşi stil inconfundabil lucrările, apoi le-au aruncat pe piaţă. "Mi-a fost dat să asist, cu ceva vreme în urmă, la o tranzacţie cu un tablou de Baba, pe o sumă destul de mare pentru piaţă. Ulterior, cumpărătorii au aflat că era vorba despre un fals bine făcut", ne-a povestit Magdalena Crişan, proprietara galeriei Sabina şi Jean Negulescu.
"Este foarte nociv pentru comerţul cu opere de artă din România să te bazezi pe sfatul unor oameni care, mare parte din ei, au doar studii liceale, ocupă posturi de muzeograf la stat şi nu sunt recunoscuţi de Ministerul Culturii", ne-a declarat un colecţionar privat din Bucureşti. Consilierea profesionistă pentru colecţionarii privaţi trebuie să se reflecte în primul rând în investiţia făcută - care, în timp, trebuie să aducă profit. Dar "La noi nu se acordă atenţie surselor oficiale de artă, mai ales într-un moment în care pe piaţă este o explozie fără precedent în materie de falsuri", ne-a spus Magdalena Crişan.
Chiar dacă auzi de vreun chilipir provenit de prin ungherele podurilor de case bătrâneşti, nu trebuie să te entuziasmezi. Aşa ne-au povăţuit oamenii din domeniu cu care am stat de vorbă. Garantarea provenienţei reale a lucrării este o problemă. De cele mai multe ori, operele ajung să fie achiziţionate la prima mână de galeriile de artă care sunt adunate în zone ca Buzeşti sau Lipscani.
Autentificarea într-un astfel de caz este făcută superficial, singura metodă de lucru fiind aceea a unei simple analize vizuale. Aşa că, într-o astfel de situaţie, ai multe şanse să arunci cu banii pe fereastră. Majoritatea lucrărilor nu dispun de informaţii despre trecutul lor, element absolut necesar întocmirii cataloagelor de artă.
Experţii ne-au atras atenţia că, mai ales în cazul operelor care au cotă bună, provenienţa trebuie neapărat cunoscută de cumpărători. În lumea comercianţilor de artă au devenit notorii exemple ale unor achiziţii "cu cântec". În luna iulie a acestui an, la una dintre cele mai importante case de licitaţii din Capitală, a fost vândută "Casa ţărănească", atribuită lui Nicolae Grigorescu, atestată de "grigorescianului" Remus Niculescu. Chiar dacă lucrarea era cunoscută de specialişti ca aparţinând colecţiei de stat Donna, iar autorităţile nu anunţaseră vânzarea operei, acest lucru nu a împiedicat tranzacţia.
Băncile, "pereţi" siguri
Ne-am pus întrebarea ce am face în cazul în care nu ne-am permite financiar consilierea din partea unui specialist autorizat şi am avea ocazia unei achiziţii interesante. "Singura modalitate de a ne proteja este aceea de a alege comerţul de la sursă oficială, pentru că, în cazul în care, ulterior, se dovedeşte că autenticitatea nu este cea promovată, avem posibilitatea de a acţiona în justiţie galeria sau casa de licitaţie", a mai spus oficialul galeriei Sabina&Jean Negulescu.
În ţara noastră sunt însă şi colecţionari care, consiliaţi din umbră de profesionişti, reuşesc să treacă de obstacolul achiziţiilor de falsuri. De obicei, la sfatul consilierului plătit lunar, investiţiile sunt făcute numai prin intermediari, adevăratul proprietar alegând să fie protejat de anonimat. "Imediat după 1989, s-a format o adevărată castă a colecţionarilor, care au acţionat ca nişte ciocli în multe cazuri, pentru că au apelat şi la soluţii imorale de a jecmăni proprietari de opere de artă. Mulţi din această castă au ajuns să deţină în colecţii Grigoreşti sau Brauneri. Acum, "marfa" a ajuns să valoreze mult", ne-a spus, în calitatea sa de mic colecţionar de artă, realizatorul de emisiuni tv, Stelian Tănase.
Pe de altă parte, am întrebat un colecţionar particular ce ar trebui să facem dacă am moşteni, de exemplu, o colecţie de artă de mare valoare. Sfatul a venit pe loc: piesele foarte importante, ni s-a zis, nu trebuie ţinute în casă. Colecţionarii cu stofă protejează lucrările în seifurile bancare. Din lipsa mediului de conservare, dar şi protecţia fizică a acestora. Acasă este bine să semnalăm prezenţa lucrării printr-o copie făcută la dimensiuni diferite de original. Dacă lucrările ar avea cotă mare la nivel internaţional, acestea ar putea aduce chiar şi încasări reale. Din seifurile băncilor, operele pot fi integrate în programe de vernisaj în circuitul muzeelor internaţionale care plătesc cote apreciabile pentru astfel de programe.