Omniasig a înregistrat prime brute mai mici cu 19% în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de asigurări Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat în primul semestru al acestui an prime brute subscrise în valoare de 484,15 milioane de lei, în scădere cu 18,76% faţă de perioada similară din 2009, conform standardelor IFRS, se arată într-un comunicat al asiguratorului.

Reducerea valorii primelor a fost determinată de scăderea înregistrată pe segmentul auto, care deţine o pondere de 74% în totalul portofoliului, atât la asigurările Casco, cât şi la cele de răspundere civilă auto (RCA). Asigurările Casco au înregistrat o valoare de 234,90 milioane de lei, ceea ce reprezintă o scădere de 27,45% faţă de primul semestru din 2009. Pe segmentul asigurărilor RCA, valoarea primelor brute subscrise a fost de 123,92 milioane de lei, cu 22,50% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În schimb, la asigurările de tip Property (ramura asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale), compania a obţinut în primele şase luni din 2010 o creştere de 16% a valorii primelor brute subscrise, înregistrând un volum total de 91,09 milioane de lei. Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă generală, s-a înregistrat un avans de 41,17%, până la 12,19 milioane de lei. Tot o creştere a fost înregistrată şi pe linia asigurărilor de bunuri în tranzit, respectiv de 29,95%. Valoarea primelor brute subscrise pe această clasă a fost de 7,63 milioane de lei.

Daune în scădere

Valoarea daunelor plătite de Omniasig în primul semestru a fost de 363,35 milioane de lei, cu 18,66% mai puţin decât în primul semestru al anului trecut.
Atât asigurările RCA, cât şi cele Casco au înregistrat scăderi şi la valoarea daunelor, de 13,60% la Casco, respectiv de 22,35% la RCA, comparativ cu semestrul întâi al anului anterior.

Totodată, compania a înregistrat în aceste prime şase luni ale anului un profit brut de 14,56 milioane de lei, conform standardelor IFRS.

OMNIASIG activează pe piaţa asigurărilor din România din anul 1995. Din 2005, compania a devenit membră a Vienna Insurance Group, dovedind prin rezultatele deosebite înregistrate că se poate ridica la standardele internaţionale ale grupului austriac. În prezent, Vienna Insurance Group este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort