O navă extraterestră a salvat Terra?

O nouă ipoteză la 100 de ani de la misteriosul "fenomen Tunguska" În iunie se împlinesc 100 de ani de când taigaua siberiană a fost cutremurată de o explozie de 1.000 de ori mai

O nouă ipoteză la 100 de ani de la misteriosul "fenomen Tunguska"

În iunie se împlinesc 100 de ani de când taigaua siberiană a fost cutremurată de o explozie de 1.000 de ori mai puternică decât cea de la Hiroshima. Ultima ipoteză: o navă extraterestră s-a interpus pe traiectoria unui meteorit. Să fie doar exces de fantezie?

Un obiect de o strălucire extraordinară, de formă cilindrică, a străbătut cerul senin al taigalei siberiene în dimineaţa zilei de 15 iunie 1908. Conform martorilor oculari, obiectul incandescent se deplasa cu un zgomot puternic, ca de trăsnet, şi a explodat în pădure. Ulterior, forţa exploziei a fost calculată la 10-15 megatone de TNT (tri-nitro-toluen), de 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică aruncată la Hiroshima de americani. Explozia a distrus totul pe o rază de 40 de kilometri în jur.

Printre probele strânse la faţa locului se aflau şi câteva bucăţi de cuarţ, cercetate în prezent de omul de ştiinţă rus Iuri Levbin. Multă vreme, bucăţile de cuarţ au stat într-un container, neprezentând interes. Levbin a vrut să le taie, pentru a cerceta compoziţia miezului, dar a avut surpriza să nu reuşească decât să le ciupească puţin, deşi a folosit raze laser. "Nu există aşa ceva pe pământ", a concluzionat Levbin şi s-a axat exclusiv pe studiul bucăţilor de cuarţ. Astfel, a constatat că liniile şi cercurile de pe cristale sunt create artificial şi, conform tehnologiei moderne, "lanţul" de cuarţ ar fi putut face parte dintr-un sistem de navigaţie al unei nave spaţiale.

Mai mult, toate bucăţelele de cristale găsite în zona prăbuşirii alcătuiesc, ca un puzzle, un fel de hartă interplanetară, după părerea echipei conduse de Levbin.

Dar despre ce navă putea fi vorba acum 100 de ani? Ipoteza, prezentată în luna martie, a stârnit controverse între cercetătorii "fenomenului Tunguska", pentru că Levbin susţinea că ceea ce a căzut în vara anului 1908 în taigaua de-a lungul râului Podkamennaya Tunguska a fost doar o bucată dintr-un meteorit gigant, distrus de o navă extraterestră care a ales să izbească bolidul ceresc pentru a salva pământul de catastrofa ciocnirii. Astfel, specialistul rus a reuşit imposibilul, adică să combine cele mai populare explicaţii ale fenomenului: căderea unui meteorit cu prăbuşirea unei nave extraterestre.

Fiţi cu băgare de seamă că Dumnezeu nu doarme! Apocalipsa poate începe în orice clipă!
populaţia tanguţii

Mai tare ca Armageddonul

Până nu demult, teoria cu nava extraterestră pusă pe tapet de scriitorul SF Aleksandr Kazanţev era atât de dispreţuită de oamenii de ştiinţă, încât aceştia se străduiseră să obţină interdicţie de cercetare a zonei pentru oricine susţinea acest lucru. Din 1994, nu mai puţin de 15 oameni de ştiinţă ruşi, geologi, chimişti, fizicieni, mineralogi şi specialişti în aeronautică s-au raliat ipotezei. Levbin a prezentat ca o dovadă certă pentru ipoteza sa 10 cristale de cuarţ găsite la locul impactului. Câteva dintre cristale prezentau orificii centrale, astfel că puteau alcătui un lanţ. Cristalele prezentau desene stranii şi aveau încorporate elemente chimice de provenienţă nonterestră. Acestea pot fi comparate, ca semnificaţie, cu cele peste 700 de discuri cu orificii centrale, marcate de două spirale gravate, găsite în peşterile din Bayan-Kara-Ula (în Tibet), alături de scheletele aparţinând unei rase pitice de acum 12.000 de ani, o rasă pe care mulţi cercetători o consideră nepământeană.

La ce ar fi putut servi un astfel de lanţ din cristale? La nimic altceva decât la o navă spaţială! Luând în calcul şi mărturiile oamenilor, precum şi tipul distrugerilor de la sol, cercetătorii ruşi din echipa lui Levbin au concluzionat că era vorba de un meteorit de cel puţin un miliard de tone şi că, undeva foarte sus, o navă extraterestră a preferat să intre în coliziune cu giganticul meteorit decât să pună în pericol toată populaţia globului. Ipoteza aminteşte de echipa de forjori ai lui Bruce Willis din "Armageddon", numai că Levbin vorbeşte serios!

"Soarele şi Luna s-au ciocnit în aer", semn că Apocalipsa se poate întâmpla oricând

În dimineaţa exploziei, la ora locală 7.17, locuitorii taigalei siberiene - cea mai veche populaţie din regiune, Evenki sau tanguţii cum i-au numit ruşii - s-au speriat de moarte când "carul de foc al îngerilor Apocalipsei", aşa cum au numit ei fenomenul, s-a apropiat de pământ, provocând distrugeri nemaiîntâlnite şi aducând spaime cumplite.

Cei care au asistat la trecerea şi căderea masei incandescente au declarat că "Soarele şi Luna s-au ciocnit în aer", foarte sus, iar din "Soare" s-a desprins o bucată care a pornit spre pământ ca o "armă a distrugerii" şi a explodat de nenumărate ori în "fulgere, trăsnete şi valuri de foc". Coloana incandescentă a putut fi observată de locuitorii de pe o rază de peste 600 de kilometri de epicentru. Locuitorii de pe o rază de peste 400 de kilometri au trebuit să-şi acopere feţele din cauza valurilor de căldură ce veneau dinspre locul exploziilor care au incendiat pădurile de conifere.

Explozia a fost înregistrată de centrele seismice din Jana, Germania, la peste 3.000 de kilometri şi chiar de cele din Washington şi Java. La cca 500 de kilometri sud - sud-vest de epicentru, au luat naştere curenţi turbionari care au dărâmat iurtele tanguţilor şi au doborât uşile, au spart ferestrele şi lămpile caselor din orăşelul Kanski. După două minute, a doua undă de şoc a lovit localitatea, urmată de o "ploaie neagră", ce conţinea particule arse în urma colosalei explozii, percepută ca o canonadă de obuze.

Tanguţii, populaţia băştinaşă, martori oculari ai evenimentului, au memorat în folclorul lor că "arma Apocalipsei" era ovală în bază, extrem de luminoasă şi prea mare faţă de "mingile de foc" observate des în regiune (rezultat al fenomenelor plasmoelectrice generate de mişcările geotectonice). În spatele "armei" se formase o coadă conică, ceea ce-i dădea aspectul de "chyum" - cortul ţuguiat al tanguţilor.

Obiectul se deplasa cu un zgomot infernal, ca şi când "s-ar fi rostogolit pietre pe un versant muntos, lovindu-se între ele şi făcând pământul să tremure". Cel mai mult i-a speriat violenţa exploziilor, pe care nimeni nu le-a descris că au avut loc la sol, ci în aer. La 10 minute de la prima explozie, oamenii care se aflau afară, mai aproape de epicentru, au fost doborâţi la pământ de unda de şoc, cu hainele în flăcări. Atunci au crezut că le-a sosit sfârşitul. Au crezut că trăiesc clipele Apocalipsei.

După zgomotul auzit, se aşteptau să plouă cu pietre din cer sau să se prăvălească asupra lor o ploaie de obuze. Nişte copii care dormeau într-o colibă de crengi pe malul unui lac au fost treziţi de un vânt puternic care le-a distrus coliba. Copacii se prăbuşeau şi luau foc, apoi au văzut uriaşa minge incandescentă îndepărtându-se, explozia în rafale care a doborât totul la pământ şi au simţit nu mai puţin de cinci unde de şoc care i-au făcut să creadă că e sfârşitul lumii.

Au scăpat doar cu julituri, arsuri superficiale pe faţă şi o sensibilitate la lumină, din cauza strălucirii puternice a "carului ceresc" pe care l-au privit câteva miimi de secundă. Locuitorii din satul Karelinski au privit timp de 10 minute deplasarea obiectului cilindric, a cărui strălucire îţi lua ochii şi pe care l-au numit "arma cerească". Apoi au auzit canonada înainte ca obiectul să atingă pământul.

Toate clădirile s-au cutremurat şi "focul ca de artilerie s-a repetat din 15 în 15 minute, de vreo 10 ori". Ferestrele dinspre polul exploziei s-au făcut ţăndări. Femeile alergau pe străzi cerând îndurare Domnului. Bărbaţii, mai "practici", au luat în calcul şi posibilitatea că izbucnise un război, din cauza "zgomotului ca de obuze". Pe urmă s-au lăsat convinşi de muieri că "aşa nu puteau să sune decât trâmbiţele sfârşitului lumii". Conform şefului staţiei de meteorologie din Kirensk, G. Kuleş, oamenii au trimis o delegaţie la preotul local să-l întrebe dacă a început Apocalipsa şi cum să se pregătească ei pentru Lumea de Apoi. Preotul le-a răspuns că de data asta fusese un fenomen natural, dar că pentru Apocalipsă oamenii nu se pot pregăti altfel decât prin rugăciune!

Oricum, de o sută de ani încoace, oamenii din taigaua siberiană ştiu cum va începe Apocalipsa. Tanguţii, o etnie paleo-siberiană de tip mongoloid, populează din cele mai vechi timpuri taigaua, de la Râul Ob, în vest, la Marea Okhotsk, în est, până la Oceanul Arctic în nord şi Manciuria şi Sakhalin în sud, o zonă de 2.500.000 de kilometri pătraţi. La început o populaţie de vânători, pescari şi crescători de reni, cu ritualuri şamanice, tanguţii au trecut voluntar la religia ortodoxă, fiind unii dintre cei mai fervenţi practicanţi. De aceea, nici nu-i interesează ipotezele oamenilor de ştiinţă cu privire la ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani. Ei sunt siguri că Dumnezeu le-a trimis un semn pentru a le arăta că trebuie să se pregătească pentru zilele sfârşitului lumii. De atunci, peste ei au trecut colectivizarea comunistă şi "imigraţia" masivă de deportaţi politici fără să-i scoată nimeni şi nimic dintr-ale lor. Resursele de minereuri, gaze, cărbune, diamante ale regiunii au fost din greu exploatate, dar tanguţii au rămas vânători, pescari şi crescători de reni, chiar dacă boicotul Occidentului cu privire la blănuri le-a diminuat considerabil veniturile. Nu-i miră nimic, nu se tem de nimeni, nu-i interesează dezvoltarea industrială, pentru că doar Dumnezeu poate să le dea siguranţa vieţii. Sau moartea.

Viaţa lor, care se desfăşura de mii de ani în acelaşi mod, nu mai are cum să se schimbe radical după evenimentul din 1908. Prea departe pentru o viaţă civilizată conform normelor actuale - canalizare, electricitate, telefonie mobilă etc. - localnicii sunt la fel de dependenţi de resursele de hrană şi confort oferite de natură ca în preistorie. Acesta este şi atuul regiunii Evenkia, care, împreună cu "fenomenul Tunguska", atrage numeroşi turişti, aventurieri şi cercetători.

În zona situată în epicentrul exploziei s-au petrecut lucruri stranii în anii care au urmat. Mulţi copaci din specii înalte au devenit specii pitice, în timp ce alţii au crescut într-un ritm alert, depăşind cu mult înălţimea lor obişnuită. Insectele, de asemenea, au suferit mutaţii, apărând specii noi, specifice doar regiunii Tunguska. Dr. B. Vasiliev de la Universitatea Tomsk a constatat "mutaţii genetice violente", ca în urma unei explozii atomice sau termonucleare, dar, ciudat, fără să fie înregistrat un nivel anormal de radiaţii reziduale, specifice unor astfel de explozii.

Mutaţii genetice violente

Testele au fost făcute la aproape 60 de ani după eveniment, dar ar fi trebuit ca radiaţiile să fie prezente. În anii '50, când americanii şi ruşii făceau teste nucleare, au observat că exploziile produceau la celălalt capăt al Terrei aurore extraordinar de strălucitoare. Exact acelaşi fenomen a observat şi exploratorul britanic Ernest Shackleton, care se afla la polul magnetic opus când s-a produs explozia de la Tunguska. Dar cea mai clară dovadă că a fost o explozie de tip nuclear a fost "ciuperca" rezultată în urma exploziei, observată de martorii oculari. Mai mult decât atât, simptomele prezentate de oameni şi vite după explozie au fost similare cu cele observate la Hiroshima. Mai rămâne să se explice originea fenomenului care a declanşat o explozie nucleară şi totul ar fi clarificat. Dar aceasta este cel mai greu de explicat! Ca şi haosul electromagnetic din zona epicentrului, care se manifestă şi astăzi.

Ipoteza containerului nuclear

Dar ceea ce adânceşte şi mai mult misterul este forma ovală a circumferinţei exploziei, observată încă din 1928 de către E. L. Krinov şi Felix Zigel şi care nu formează un crater, cum ar fi fost normal în cazul prăbuşirii unui meteorit. Mai degrabă susţine ipoteza că explozia s-a produs în aer, iar suflul a "desenat" ovalul de la sol, culcând arborii la pământ. O posibilă explicaţie a dat-o specialistul în explozii nuceare A. V. Zolotov, în 1960, în urma propriei expediţii: "Încărcătura nucleară se afla într-un container sau ceva asemănător. Numai atunci se obţine la sol o astfel de configuraţie!".

Explozie nucleară în 1908? Da, dacă nu avea origine terestră! Mostrele de compozite minuscule culese de cercetători în anii '50 şi analizate în laboratoare au demonstrat originea nonterestră a multora. De exemplu, chimistul A. Iavnel a publicat o lucrare în care arată că solul din regiunea Tunguska, în apropierea exploziei, conţine o mare concentraţie de globule compozite primare de silicate şi magnetite, unite în urma unei temperaturi foarte mari, alături de cantităţi infime de cobalt, nichel, cupru şi germaniu! Ipoteza prăbuşirii unei nave spaţiale cu combustibil nuclear prindea, din nou, contur, mai ales datorită germaniului, un element indispensabil semiconductorilor folosiţi în industria aerospaţială. Y. Manotskov, un inginer de aviaţie, a calculat traiectoria "obiectului" care s-a prăbuşit în taiga şi a constatat că acesta se deplasa cu o viteză mult mai mică decât cea a unui posibil meteorit intrat în atmosfera terestră. Viteza calculată era de 0,7 km pe secundă, comparabilă cu a unui avion modern de recunoaştere de mare altitudine. Specialistul în rachete Boris Liapunov îl compara cu un supersonic "obişnuit". Aceştia consideră că n-a fost vorba de o misiune extraterestră sinucigaşă împotriva unui meteorit, ci pur şi simplu o prăbuşire cauzată de o defecţiune tehnică.

Două echipe de specialişti, analizând din punct de vedere balistic, corelând cu tipul de distrugere a mediului şi cu declaraţiile martorilor, au concluzionat că obiectul cu pricina nici măcar nu a venit din spaţiu, ci s-a ridicat de lângă Lacul Baikal, apoi, având probleme tehnice, a făcut în aer o corecţie de zbor semnificativă, descriind un arc de peste 400 kilometri în azimut, astfel încât să cadă într-o zonă nepopulată. Felix Zigel, de la Institutul de Aviaţie din Moscova, împreună cu specialiştii Florenski şi Zolotov sunt convinşi că a fost vorba de o navă spaţială care, în urma exploziei, s-a împrăştiat pe mii de kilometri de taiga, strângerea rămăşiţelor fiind imposibilă.

4 ore mai târziu...

Revenind la ipoteza lui Iuri Levbin, cum că o "forţă" extraterestră a izbit un meteorit uriaş, fărâmiţându-l, aceasta nici nu ar părea aşa de aberantă dacă s-ar lua în calcul că au mai fost astfel de "bombardamente" asupra pământului şi de fiecare dată s-au petrecut în largul oceanelor sau în zone nepopulate, de parcă "cineva" le-ar devia traiectoria dinadins. Dată fiind rotaţia pământului, dacă "fenomenul" petrecut în taigaua siberiană ar fi explodat 4 ore şi 47 de minute mai târziu, ar fi distrus Sankt Petersburgul şi împrejurimile. Însă, cel mai mare specialist rus în meteoriţi, Leonid Kulik, de la Academia Sovietică de Ştiinţe, care a efectuat o expediţie în 1927, nu a găsit nici măcar o dovadă că acolo s-ar fi prăbuşit un astfel de corp ceresc sau măcar o bucată din aşa ceva. Iar alţi specialişti au demonstrat că, ceea ce părea, în mărturiile oamenilor, a fi "ceva" sferic putea fi o iluzie optică creată de "valurile balistice" care acţionau ca forţe de reacţiune la masa compactă care se prăbuşea!!!. O.K.!

Atunci, ce se prăbuşea?

Doi astronomi, F.J. Whipple, şeful Observatorului Kew din Londra şi rusul S. Astopovici au avansat ipoteza prăbuşirii unei comete, ipoteză care încă mai necesită "adjustări". Dar poate cea mai interesantă ipoteză este cea lansată de fizicienii Albert Jackson şi Michael Ryan, de la Universitatea din Texas, care, în 1973, au demonstrat că "fenomenul Tunguska" putea fi provocat de o "mică" gaură neagră trecătoare prin stratosfera Terrei. Şi această ipoteză, aspru criticată de oamenii de ştiinţă, a fost preluată de scriitorii SF şi s-a materializat în două best-seller-uri ca "Earth" de David Brin şi "The Borderland of Sol" de Larry Niven. Şi cam atât!

Tanguţii, cei mai buni ghizi pentru "fenomenul Tunguska", au o vorbă pe care o spun tuturor turiştilor, privind la înaltul cerului: "Fiţi cu băgare de seamă că Dumnezeu nu doarme! Apocalipsa poate începe în orice clipă!".

Noile teorii care încearcă să explice "fenomenul Tunguska" aduc elemente în plus faţă de "clasicul" impact cu un meteorit