Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie s-a înjumătăţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai multe companii care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie sunt din Bucureşti

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie s-a redus la jumătate faţă de prima lună a anului trecut, la 930 de dosare, de la 2.054, în Bucureşti înregistrându-se cele mai multe intrări în incapacitate de plată, aproape un sfert din total, potrivit ONRC.

Scăderea semnificativă a numărului insolvenţelor a fost semnalată recent şi de specialiştii în insolvenţă, care au explicat tendinţa pe fondul intrării în vigoare la jumătatea anului trecut a noii legislaţii în domeniu, care descurajează solicitarea intrării în insolvenţă de către companii. Una dintre acestea este cea care prevede că administratorii sancţionaţi pentru aducerea firmei în insolvenţă nu mai pot să ocupe o astfel de poziţie pentru o anumită perioadă. De asemenea, administratorii pot răspunde penal pentru situaţia companiei, deoarece noua legislaţie prevede realizarea unei inspecţii fiscale de către organele de specialitate.

Datele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă arată că anul trecut scăderea numărului de insolvenţe a fost de 23%, însă în ultimele şase luni, când a fost în vigoare noua lege a insolvenţei, scăderea a fost de 50%, de la 15.000 dosare în semestrul doi din 2013 la 7.500 în semestrul doi din 2014.

În ianuarie, în toate judeţele a fost consemnată o scădere a insolvenţelor, cu excepţia Bacăului (+105%, la 41 de firme) şi Constanţa (+16%, la 58 de firme). Scăderile variază de la 90,24% (Bistriţa-Năsăud) la 6% (Maramureş).

Cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat în Bucureşti (220), Constanţa (58) şi Bihor (48), în timp ce în Giurgiu (3), Bistriţa Năsăud (4) şi Neamţ (4%) au fost cele mai puţine firme care au ajuns în situaţia de a nu-şi putea plăti datoriile.

Structura pe domenii de activitate arată o menţinere în topul insolvenţelor a firmelor din comerţ (350), construcţii (132) şi industria prelucrătoare (100).

De asemenea, în perioada analizată au fost radiate aproape 6.500 de firme, cu 10% mai puţine decât în ianuarie 2014, în timp ce 1.611 firme au fost suspendate, în scădere cu 22,6%.

Şi înmatriculările de noi firme au scăzut, însă cu un ritm mult mai redus, de 0,16%, la 8.501 de societăţi. Cele mai multe firme înfiinţate au ca obiect de activitate comerţul (2.486), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (906) şi construcţii (802). La sfârşitul lunii ianuarie erau active peste 1,14 milioane de persoane juridice şi persoane fizice autorizate.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă