Noul şef al Loteriei Române este un fost director din BCR: Adrian Mişu Manolache

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea Loteriei a fost schimbată

Adrian Mişu Manolache, fost director în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), a fost numit la conducerea Loteriei Române, în locul lui Dan Alexandru Ghiţă, care ocupa funcţia de director general din iulie 2012.

"Manolache a fost numit în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor din data de 13 martie membru al Consiliului de Administraţie, iar în sedinţa Consiliului de Administraţie din aceeaşi data a fost numit în funcţia de director general al Companiei Naţionale Loteria Română", se arată într-un comunicat al companiei.

Licenţiat în relaţii internaţionale

Manolache, în vârstă de 35 de ani, este licenţiat în relaţii internaţionale la Universitatea Româno-Americană Bucureşti. El a fost angajat al BCR din anul 2000, ultima funcţie ocupată fiind cea de director regional corporate.
Înfiinţată în anul 1906, Loteria Română, deţinută integral de stat, organizează şi exploatează jocuri loto şi pariuri mutuale.
 

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie