Noi investiţii pentru Europa de Sud-Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a semnat săptămâna trecută, în cadrul întâlnirii anuale ce a avut loc la Ohrid, în Macedonia, acorduri de finanţare cu şase noi instituţii financiare din sud-estul Europei.

Fondul urmează să ofere peste 75 de milioane de dolari instituţiilor financiare din Armenia, Azerbaijan, Belarus, Serbia şi Muntenegru pentru ca acestea să acorde credite întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi pentru gospodăriile private în vederea renovării sau construcţiei unei locuinţe.

La nivelul întregii regiuni, portofoliul de investiţii al Fondului se va ridica în următorii cinci ani la 900 de milioane de euro. „Este vital pentru economii să asigure accesul micilor antreprenori la linii de creditare. EFSE va acorda în următorii cinci ani 900 de milioane de euro instituţiilor partenere din regiune pentru a sprijini micile afaceri din regiune", a declarat Klaus Glaubitt, şeful Consiliului Director al EFSE.

Asistenţă tehnică

Prin investiţiile sale, instituţia doreşte să readucă încrederea investitorilor în regiune chiar dacă apreciază că, în ciuda turbulenţelor economice, există multe companii sonore.

Multe dintre investiţiile EFSE vor fi, de asemenea, sprijinite de o facilitate de asistenţă tehnică, EFSE Development Facility. Mai exact, institiuţia îi va ajuta pe partenerii de împrumut în gestionarea efectelor crizei. Asistenţa tehnică va fi furnizată în special în zone de management al riscului de credit şi control intern.

Ce este EFSE

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) este un parteneriat public-privat care combină fonduri publice cu investiţii private. Şi-a început activitatea în 2005 în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Muntenegru şi Serbia.

Cu sprijinul investitorilor săi, incluzând Comisia Europeană şi Banca Germană de Dezvoltare (KfW), precum şi alte guverne europene şi instituţii financiare internaţionale, Fondul s-a extins şi în alte state din sud-estul Europei.

De la începutul lui 2005, EFSE a acordat finanţări de aproximativ 684 milioane de euro băncilor comerciale, băncilor de IMM-uri şi instituţiiilor de microfinanţare din Europa de Sud-Est.

Mai multe pentru tine:
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul