News : Lafarge a vândut cu 40% mai puţin ciment
0Volumul vânzărilor de ciment Lafarge în România a scăzut cu 39,7% în primul semestru, iar rezultatele grupului francez pe piaţa românească au fost afectate atât de condiţiile economice dificile, cât şi de deprecierea leului în raport cu euro.
Pe de altă parte, Lafarge notează un efect pozitiv de 3,5% asupra activităţii grupului în România, determinat de variaţiile de preţ, varietatea de produse comercializate şi tipurile de clienţi deserviţi, potrivit unui comunicat al grupului francez.
Activitatea Lafarge la nivel local pe piaţa cimentului a înregistrat, în primul semestru, un declin de 36,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În România, ca şi în Polonia, preţurile produselor s-au menţinut la un nivel constant în prima jumătate a anului.
Pentru întregul an, compania estimează o scădere a pieţei româneşti de materialele de construcţii cu 20-25%. Vânzările de ciment ale Lafarge în România crescuseră cu 8% în primul trimestru. Vânzările Lafarge în Europa Centrală şi de Est au scăzut, în primul semestru, cu 43%.
Profitul operaţional obţinut de grup în regiune s-a redus cu 63% în intervalul analizat. Vânzările de ciment ale grupului în această regiune au coborât cu 34%. Încasările Lafarge din vânzări la nivel mondial au scăzut cu 12% în primele şase luni. Profitul net înainte de includerea factorilor excepţionali obţinut de Lafarge în primele şase luni a scăzut cu 58%.
Cifrele săptămânii
25 Milioane de euro va împrumuta Bricostore de la Société Générale şi BRD
78,4 Milioane de euro va costa întreţinerea multianuală a autostrăzilor din România în perioada 2009-2012
11% Este creşterea vânzărilor de case din SUA în iunie comparativ cu luna precedentă
4% Reprezintă creşterea preţurilor apartamentelor din Bucureşti în luna iulie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la apartamentele cu două camere