News: 50 de hoteluri noi până în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul pe segmentul hotelier spaniol se află în creştere, astfel încât 50 de noi unităţi de cazare vor fi deschise până în 2011, potrivit unui raport al BNP Real Estate. Previziunile pe

Bugetul pe segmentul hotelier spaniol se află în creştere, astfel încât 50 de noi unităţi de cazare vor fi deschise până în 2011, potrivit unui raport al BNP Real Estate.

Previziunile pe termen mediu se menţin pozitive, în ciuda faptului că, în 2008, volumul investiţiilor pe acest segment s-a înjumătăţit, ajungând la o valoare de 600 de milioane de euro. Principala cauză din spatele acestei evoluţii este reprezentată de accesul dificil la finanţare.

Hong Kong
În iunie, vânzări-record de case

În ultima lună, vânzările de case din Hong Kong au ajuns la 13.805 de unităţi, cel mai ridicat nivel din acest an, potrivit Bloomberg.

Volumul locuinţelor tranzacţionate a crescut cu 17,1% comparativ cu luna mai, ajungând la o valoare de 6,41 milioane de dolari. Dobânzile reduse la împrumuturile ipotecare alimentează achiziţiile de case în Hong Kong.

Statele unite
Preţurile din Manhattan scad

În cel de-al doilea trimestru al lui 2009, preţurile apartamentelor din Manhattan au înregistrat o scădere de 18,5% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit www.propertywire.com. Aceasta este prima ieftinire înregistrată în ultimii şapte ani.

Preţul mediu al unui apartament new-yorkez se ridică la circa 835.700 de dolari. Volumul vânzărilor de locuinţe se află de asemenea în declin, după o reducere de 50%.

Mai multe pentru tine: