Ne pregătim de forţa majoră în alimentarea cu gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă temperaturile scad foarte mult în această iarnă, Transgaz va fi nevoită să activeze clauza de forţă majoră din contracte pentru a reduce livrările către unele fabrici, astfel încât să asigure alimentarea populaţiei, din cauza deficitului de gaze din piaţă.

Iarna aceasta se preconizează a fi una dintre cele mai grele din ultimii ani pentru sistemul energetic. Dincolo de seceta care a înjumătăţit producţia Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie, situaţia este cel puţin la fel de dezastruoasă şi în sectorul gazelor.

În fiecare toamnă, Ministerul Economiei elaborează un plan pentru cazul în care este declanşată situaţia de urgenţă în alimentarea cu gaze pe timp de iarnă. Aceasta se întâmplă dacă temperaturile scad foarte mult, dacă importurile se reduc cu peste 20% şi dacă există accidente în sistem. În acest caz, prioritate absolută în alimentarea cu gaze o are populaţia, urmând apoi instituţiile de protecţie socială, precum spitale, şcoli, creşe.

Ne rugăm să nu fie ger

Până acum, paşii care trebuiau urmaţi erau următorii: în primul rând era majorată producţia internă şi volumul de gaze extras din depozite, apoi erau sistate livrările către cei mai mari trei consumatori de gaze, InterAgro, Azomureş şi Electrocentrale Bucureşti (Elcen), care aveau statutul de consumator întreruptibil. Următorul pas era suplimentarea importurilor.

În istoria recentă a sectorului, atât în iarna 2009, cât şi în 2010 a fost declanşată situaţia de urgenţă, prima dată în urma unui conflict dintre Rusia şi Ucraina, apoi din cauza gerului.

Însă situaţia se schimbă în această iarnă, întrucât InterAgro, Azomureş şi Elcen, care până acum erau consumatori întreruptibili, nu au mai optat pentru acest tip de contract. Aceştia primeau un discount de la tariful de transport, adică în loc de 22 de lei pe MWh, cât este tariful standard, ei plăteau 17 lei pe MWh.

Ioan Niculae, proprietarul InterAgro, care deţine şase din cele şapte combinate de îngrăşăminte chimice din ţară, a declarat, pentru „Adevărul", că acest discount nu era suficient pentru a stimula marii consumatori să rişte deconectarea pe timp de iarnă. „În iarna 2010, spre exemplu, cinci combinate ale InterAgro au fost oprite, cumulat, 175 de zile. Reglementările s-au schimbat şi nu ne mai obligă nimeni să facem asta", susţine omul de afaceri.

În plus, el spune că toate combinatele InterAgro sunt oprite din noiembrie, întrucât preţul gazelor pentru industrie a ajuns să coste cu 30% în plus faţă de trimestrul anterior, adică 340 de dolari pe mia de metri cubi. „Momentan preţul de import este 540 de dolari pe mia de metri cubi, iar ponderea importurilor este de 46%", a explicat Niculae.

Din păcate, prognozele meteo nu arată prea bine, iar în ianuarie ne aşteaptă temperaturi de minus 15-20 de grade Celsius.

De unde luăm gaze?

În acest context, cum vom putea trece iarna fără ca alimentarea populaţiei să fie afectată? „Întrucât au dispărut din schemă consumatorii întreruptibili, vom scoate cât vom putea din depozite, apoi vom trece direct la majorarea importurilor", ne-au declarat surse din Transgaz. Aceasta va însemna însă o factură uriaşă, pentru că preţul de import este triplu faţă de cel intern.

Dar problemele nu se termină aici. Până acum, gazele importate de combinatele chimice erau dirijate către populaţie în caz de urgenţă, dar acum nu mai există nici măcar aceste importuri, din moment ce combinatele sunt închise.

Un coşmar care poate deveni realitate

„Situaţia ipotetică în care nu există gaze pe piaţă poate deveni realitate. În acest caz, Transgaz va activa clauza de forţă majoră din contracte, aşa cum a făcut Hidroelectrica din cauza secetei. În acest caz, alimentarea unor consumatori industriali, chiar şi alţii decât combinatele chimice, va fi limitată sau chiar oprită", ne-au spus oficiali din sector.

Consumul naţional într-o zi de iarnă este de circa 50 de milioane de metri cubi, dar în ianuarie 2010, când a fost declanşată situaţia de urgenţă din cauza gerului, depăşise 65 de milioane de metri cubi pe zi. Din depozite se pot extrage în plus maximum trei milioane de metri cubi pe zi, în timp ce de la consumatorii întreruptibili se mai obţineau încă 12 milioane de metri cubi pe zi.

Probleme în Bucureşti

Romgaz susţine că, momentan, depozitele de gaze sunt pline, dar ar putea apărea probleme în cazul celui care alimentează Capitala, adică Bilciureşti. Aceasta deoarece de aici se va alimenta şi noua termocentrală Petrom de la Ploieşti, care va începe să funcţioneze comercial în această iarnă şi va consuma aproape trei milioane de metri cubi pe zi.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare