Nabucco şi AGRI devin concurente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de transport al gazelor caspice spre Europa care va fi gata primul va fi şi cel câştigător pe termen scurt, pentru că Azerbaidjanul va putea livra gaze doar pentru un singur proiect până în 2020, a declarat ieri, la Bucureşti, Vitaliy Baylarbayov, vicepreşedinte al SOCAR, compania de stat azeră de petrol şi gaze. El s-a referit la proiectele de transport al gazelor AGRI şi Nabucco.

Pe de o parte, AGRI - prin care gazele lichefiate azere vor ajunge în Europa prin Georgia şi România - este la început şi nu are un studiu de fezabilitate. De cealaltă parte, Nabucco, deşi are acest studiu de mai mulţi ani, a fost amânat în mod repetat, iar ultimele termene se referă la punerea sa în funcţiune abia în 2017.

AGRI, gata înaintea Nabucco

„Abia după 2020 putem livra suficient gaz pentru ambele proiecte. South Stream (conducta dezvoltată de Gazprom care ocoleşte Ucraina - n.r.) este o altă opţiune pe care am putea s-o folosim", a declarat oficialul SOCAR.Vicepreşedintele SOCAR a mai spus că, în opinia sa, proiectul AGRI poate fi gata peste cinci ani, deci înaintea conductei Nabucco.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort